X 
Transnistria stiri: 1408
Preşedintele stiri: 4069

38 de voluntari, profesori de limba engleză și educație pentru sănătate, își vor începe activitatea în Moldova

12 aug. 2014,, 18:15   Societate
3826 1
Foto: romaniapozitiva.ro
Miercuri, 13 august, ambasadorul SUA în Republica Moldova, William Moser, va oficia ceremonia de depunere a jurămîntului de către 38 de voluntari ai Corpului Păcii, relatează NOI.md cu referire la un comunicat emis de misiunea diplomatică americană.

La ceremonie vor lua cuvîntul directorul Corpului Păcii, Janet Utecht, şi resprezentanți ai ministerelor educației și sănătății pentru a-i felicita pe noii voluntari cu ocazia începerii activităţii în cadrul Corpului Păcii în Moldova.

Acest grup de voluntari a sosit în Moldova şi a început un program de instruire intensivă pe 4 iunie 2014. Ceremonia marchează finalizarea cu succes a programului de instruire după care ei vor activa în calitate de profesori de limba engleză și educație pentru sănătate în întreaga Moldovă. Pe parcursul instruirii voluntarii au studiat limbile română sau rusă și doi dintre ei vor ține discursuri în aceste limbi la ceremonie.

În prezent, în Moldova activează 89 de voluntari ai Corpului Păcii în cadrul a patru programe: Dezvoltarea antreprenoriatului mic, Dezvoltarea comunitară şi organizaţională, Predarea limbii engleze şi educaţiei pentru sănătate. După depunerea jurămîntului, în Moldova vor activa 127 de voluntari.

La ceremonie vor fi prezenţi, de asemenea, personalul și voluntarii Corpului Păcii, partenerii locali şi familiile gazdă ale viitorilor voluntari.

Din momentul înfiinţării Corpului Păcii de către preşedintele John F. Kennedy la 1 martie 1961, peste 200 de mii de americani şi-au desfăşurat activitatea în 139 de ţări. În prezent, 9095 de voluntari lucrează în comunităţile locale în 75 de ţări ale lumii. Voluntari ai Corpului Păcii pot deveni cetăţenii SUA cu vîrsta de 18 ani. Serviciul de voluntar în cadrul Corpului Păcii este un angajament de 27 de luni.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce va duce decizia de a fuziona fizica, chimia și biologia într-o singură materie școlară?