X 
Transnistria stiri: 1451
Preşedintele stiri: 4078

Presa: Tirolul de Sud vrea să se separe de Italia

19 aug. 2014,, 00:05   Externe
4976 0
Foto: russianwomanjournal.com
În Italia locuitorii din regiunea germanofonă Tirolul de Sud (provincia autonomă Bolzano), pe fundalul viitorului referendum privind independența Scoției au început să se gîndească la independență, informează, la 17 august, The Local.

"Noi nu sîntem italieni. Italia este o forță de ocupație, nu are niciun drept de a guverna țara noastră. Noi urmărim atent ceea ce se întîmplă în Scoția și Catalonia", – declară politiciana de opoziție, Eva Klotz.

Din cauza crizei în zona euro economia Italiei revine în recesiune. Tara reduce cheltuielile și crește impozitele pentru a plăti datoria națională, care depășește €2 trilioane.

În plus, Tirolul de Sud nu mai primește acele venituri fiscale, care îi revin. Roma colectează impozitele și determină valoarea lor. În prezent, impozitul pe venit și impozitul pe profit în provincia Bolzano sînt cele mai ridicate din Europa.

Tirolul de Sud (provincia autonomă Bolzano) este situat în partea de nord a Italiei și este parte a regiunii Trentino. Cea mai mare parte a populației vorbește germana, un sfert italiana.

Anterior provincia a fost parte a Austriei. În 1919, după Primul Război Mondial, Tirolul de Sud a fost anexat la Italia în baza tratatului de la Saint-Germain.
0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce va duce decizia de a fuziona fizica, chimia și biologia într-o singură materie școlară?