X 
Transnistria stiri: 1408
Preşedintele stiri: 4073

Reprezentantul Chișinăului în CUC solicită să nu fie tensionată atmosfera

19 aug. 2014,, 14:00   Societate
2800 0
Foto: moldovenii.md
„Vă rog mult să nu tensionați atmosfera degeaba, pentru că și așa este complicată. Nu sînt la curent despre reținerea profesorilor de la liceul «Lucian Blaga», nici despre faptul că la Tiraspol li s-au luat pașapoartele. Acum voi încerca să clarific situația”, a declarat pentru NOI.md copreședintele Comisiei Unificate de Control (CUC) din partea Chișinăului, Ion Solonenco.

În unele publicații mass-media a apărut o informație despre noi provocări la Tiraspol. Se menționează că la vamă au fost reținuți cîțiva profesori de la liceul moldovenesc „Lucian Blaga”. Totodată, directorul adjunct al liceului (fără indicarea numelui – n.red.) spune că la Tiraspol, profesorilor li s-au luat pașapoartele.

„Cine i-a deposedat de pașapoarte și unde: în Zona de securitate sau la liceu?! Sau poate este vorba despre o senzație jurnalistică? Vă rog mult să nu tensionați atmosfera, mai ales în momentul în care situația școlilor cu predare în baza grafiei latine din regiune se discută acum la sediul Misiunii OSCE din Tiraspol. Din partea mea voi încerca să clarific dacă s-a produs acest incident sau este vorba despre o provocare”, a subliniat Solonenco.

O nouă întrevedere între reprezentanții politici ai Chișinăului și Tiraspolului în problema reglementării diferendului transnistrean, Eugen Carpov și Nina Ștanski, are loc astăzi, la sediul Misiunii OSCE din Tiraspol. Părțile discută situația școlilor moldovenești cu predare în baza grafiei latine din regiunea transnistreană și problema liberei circulații a cetățenilor de pe ambele maluri ale Nistrului.
0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce va duce decizia de a fuziona fizica, chimia și biologia într-o singură materie școlară?