|
Foto: spaceflight101.com |
Satelitul militar spion Kosmos-2495 a explodat deasupra teritoriului Statelor Unite, a anunțat presa americană.
Incidentul s-a produs în 2 septembrie, deasupra statelor Colorado și Wyoming. Locuitorii acestor regiuni au putut observa căderea unei mingi de foc.
Potrivit presei, satelitul-fotograf ar fi trebuit să readucă în Rusia imaginile realizate, dar dintr-o greșeala de frînare în atmosferă, a început să cadă pe teritoriul SUA.
După toate probabilitățile, satelitul a fost aruncat în aer de sistemul de autodistrugere cînd a devenit clar că aparatul nu va reuși să ajungă în Rusia, au estimat ziariștii.
Satelitul Kosmos 2495, din clasa Kobalt M, o relicvă a epocii sovietice, a fost pus pe orbită la 6 mai 2014 de o rachetă Soiuz lansată de pe cosmodromul din Plesețk. El opera la o altitudine realtiv joasă – 200 de kilometri și era dotat cu aparatură capabilă să realizeze imagini de înaltă rezoluție a țintelor de la sol.
Adăuga comentariu