Cutremure stiri: 506

UE propune o nouă discuție trilaterală cu Rusia și Ucraina în problema gazelor ruse

12 sep. 2014,, 10:00   Externe
2622 2
Foto : zn.ua
Comisia Europeană i-a invitat pe miniștrii rus și ucrainean ai energiei pentru o nouă discuție în problema livrărilor gazelor naturale ruse în Ucraina, propunînd ca întîlnirea să aibă loc la 20 septembrie la Berlin, a anunțat joi Marlene Holzner, purtător de cuvînt al comisarului european pentru energie Günther Oettinger.

"Pe subiectul legat de discuțiile asupra gazului, pot să anunț că noi am propus o dată pentru o întîlnire trilaterală cu Rusia și Ucraina pentru 20 septembrie la Berlin", a precizat Marlene Holzner", potrivit AFP.

Ministerul rus al Energiei a confirmat că a primit "o propunere din partea Comisiei Europene pentru o întîlnire trilaterală" la 20 septembrie la Berlin, dar a precizat că "data și locul întîlnirii" fac încă obiectul discuțiilor.

Rusia a întrerupt la mijlocul lunii iunie livrările de gaz către Ucraina, după ce Kievul a refuzat prețul impus de Gazprom, fosta republică sovietică acumulînd o datorie de 5,3 miliarde de dolari, potrivit ministrului rus al energiei Aleksandr Novak.

Grupul rus Gazprom, cel mai mare producător mondial de gaze naturale, asigură o treime din necesarul de gaze naturale al Europei și jumătate din aceste livrări trec prin Ucraina. Precedentele "războaie ale gazului" între Moscova și Kiev, din 2006 și 2009, au afectat aprovizionarea cu gaze naturale a UE.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum considerați : Stabilirea supremației legilor si a altor documente al EU asupra legislatiei interne a Republicii Moldova se referă la problema privind caracterul suveran și independent al statului moldovenesc?
Caii moldovenești, în centrul unui scandalСандуляк Владислав