|
Foto: ruvr.ru |
Preşedintele ucrainean Petro Poroşenko a început să înţeleagă că nimeni nu are nevoie de acţiuni militare, însă cei care fac parte dintr-un "partid al războiului" sînt în continuare influenţi, a declarat duminică şeful administraţiei de la Kremlin, Serghei Ivanov, citat de agenţia Itar-Tass, potrivit Mediafax.
"Cred că preşedintele Poroşenko a început să înţeleagă că războiul pînă la victorie, adică pînă la moartea ultimului ucrainean, nu este necesar", a declarat Ivanov, într-un interviu pentru ziarul Rosiiskaia Gazeta.
"Cei care fac parte din «partidul războiului» în Ucraina sînt în continuare influenţi, dar sper că tendinţa spre pace va învinge", a subliniat el.
Ivanov a apreciat că autorităţile de la Kiev trebuie "să depună o muncă titanică în următorii ani, pentru a soluţiona criza din ţară".
"Însă acestea nu sînt sarcinile Rusiei, ci ale Ucrainei", a adăugat şeful administraţiei de la Kremlin.
El a denunţat intenţia Kievului de a construi un zid la frontiera ruso-ucraineană, subliniind că acest fapt va afecta "în mod ireparabil" relaţiile dintre cele două state.
"Sînt sigur că un astfel de zid nu va fi construit", a afirmat Ivanov, menţionînd că "cetăţenii ruşi nu-i consideră pe ucraieni drept străini".
De asemenea, oficialul a deplâns "absenţa unui interes" din partea altor state pentru situaţia umanitară din estul Ucrainei.
"Se pare că nimeni, cu exceptia Rusiei, nu este îngrijorat de situaţia umanitară din Ucraina", a adăugat el.
Adăuga comentariu