X 
Preşedintele stiri: 4158

Operatorii de pe piața produselor petroliere vor fi sancționați pentru majorarea neîntemeiată a prețurilor

3 oct. 2014,, 18:00   Economie
3503 1
Foto: miepo.md
Ministerul Economiei a solicitat Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică (ANRE) să penalizeze operatorii de pe piața produselor petroliere pentru majorarea neîntemeiată a prețurilor. O declarație în acest sens a fost făcută de vicepremierul, ministrul Economiei, Andrian Candu, în cadrul întrevederii cu reprezentanții ANRE, la care au fost discutate chestiuni ce țin de prețurile produselor petroliere pe piața internă.

Potrivit Serviciului de presă al Ministerului Economiei, Andrian Candu le-a cerut responsabililor de la ANRE să supravegheze modificările întreprinse de petroliști și să semnalizeze la timp cazurile de abuz din partea acestora.

Mai mult, ministrul Economiei a solicitat informații și analize detaliate pentru ca statul să poată interveni în situațiile în care petroliștii au încălcat legislația.

De asemenea, Andrian Candu le-a cerut reprezentanților ANRE să propună modificări legislative ce le-ar permite să emită în mod direct pedepse pentru petroliștii care nu respectă legea.

La rîndul lor, reprezentanții ANRE l-au informat pe ministru că pe parcursul săptămînii viitoare vor fi organizate mai multe ședințe ale grupurilor de lucru pentru ajustarea Metodologiei formării și aplicării prețurilor petroliere.


0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Utilizați inteligența artificială în munca/studiile dumneavoastră?
Caii moldovenești, în centrul unui scandalСандуляк Владислав