Preşedintele stiri: 4167

Localitățile din raionul Hîncești vor fi conectate la canalizare centralizată

11 oct. 2014,, 14:45   Societate
3927 0
Foto: cabanova.com
Locuitorii satelor Sofia, Bălceana și Negrea din raionul Hîncești vor fi conectați la un sistem de canalizare centralizat. Un acord privind construcția unei stații de epurare a apelor uzate, dar și extinderea sistemului de canalizare a fost semnat între autorităţile locale din cele trei sate, Consiliul Raional Hîncești şi Agenția de Dezvoltare Regională Centru (ADR Centru).

„Staţia de epurare care va fi construită va face viața de zi cu zi a oamenilor din cele trei sate mai ușoară. Venim în sprijinul locuitorilor Regiunii Centru prin realizarea acestui proiect important și sîntem bucuroși că astăzi, de Hramul satului Sofia, să aducem această veste minunată localnicilor de aici", a menționat directorul Agenției de Dezvoltare Regională Centru, Tudor Meșina.

În cadrul proiectului vor fi construite o stație de epurare, 3 stații de pompare a apelor uzate și aproximativ 28 de km de canalizare. Capacitatea stației de epurare va fi de 200 m3 pe zi.

Pentru noul sistem de canalizare au fost alocați peste 21 de milioane de lei din Fondul Național pentru Dezvoltare Regională.
0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Utilizați inteligența artificială în munca/studiile dumneavoastră?
Caii moldovenești, în centrul unui scandalСандуляк Владислав