X 
Transnistria stiri: 1406
Preşedintele stiri: 4067

O nouă şedinţă a CUC a fost zădărnicită

31 oct. 2014,, 13:15   Politică
3011 1
Foto: totul.md
Ieri, la Bender din nou a fost zădărnicită şedinţa de lucru a Comisiei Unificate de Control. Copreşedintele CUC din partea Moldovei, generalul Ion Solonenco, a relatat agenției "Infotag" că motivul a rămas acelaşi – refuzul părţii transnistrene de a include pe ordinea de zi subiecte ce ţin de libera circulaţie în Zona de Securitate (ZS) a cetăţenilor şi mărfurilor.

"Am solicitat, de asemenea, să ni se explice de ce structurile de forţă de la Tiraspol au restricţionat accesul experţilor OSCE în ZS. Vizitele lor sînt blocate intenționat, în pofida acordurilor existente în acest sens şi cadrul formatului de negocieri", a spus el.

Solonenco a subliniat că delegaţia Transnistriei în CUC interpretează cum doreşte Regulamentul CUC, luînd unele decizii în favoarea sa.

"De exemplu, informaţia scurtă, de cinci rînduri, a şefului grupului moldovenesc în Grupul Operativ de Investigare Unit, colonelul Ion Cebotaru, despre posibilele pericole de atac asupra pacificatorilor din ZS a fost enunţată cu o săptămînă în urmă – pe 23 octombrie. Informaţiile obţinute pe cale operativă au un caracter de avertizare – trebuie să fim precauţi. Reprezentanţii Transnistriei «s-au trezit» doar peste o săptămînă şi solicită desfăşurarea şedinţei de lucru a CUC. Sîntem pentru examinarea tuturor subiectelor, dar şi la solicitările noastre dorim să primim răspuns", a spus copreşedintele CUC din partea Moldovei.

Colonelul Cebotaru i-a informat pe membrii CUC despre faptul că dispune de informaţii operative despre provocările ce se pregătesc împotriva militarilor forţelor pacificatoare a părţilor în ZS, despre pericolul pentru clădirile de lucru, transport, inclusiv la posturile Forţelor Comune de Pacificare. În declaraţia delegaţiei transnistrene în CUC se vorbeşte că "informaţia prezentată este mai mult decît serioasă şi, în conformitate cu Regulamentul CUC, trebuie discutată la şedinţa comisiei pentru luarea măsurilor preventive de neadmitere a destabilizării situaţiei în ZS".

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce va duce decizia de a fuziona fizica, chimia și biologia într-o singură materie școlară?