Arşiţa stiri: 229
Preşedintele stiri: 4160

Vlad Filat a confirmat că candidatul PLDM la postul de premier este Iurie Leancă

21 noi. 2014,, 13:15   Politică
3268 3
Foto: adevarul.ro
Preşedintele Partidului Liberal Democrat (PLDM), Vlad Filat, a confirmat că candidatul formaţiunii pentru postul de prim-ministru la formarea noului guvern este actualul premier, Iurie Leancă. Confirmarea a fost făcută de politician joi seara la postul de televiziune TV7, scrie agenţia "Infotag".

"Partidul care obţine majoritatea mandatelor în parlament are dreptul să înainteze candidaturi pentru posturile de premier şi cîţiva membri ai executivului. Sînt convins că după 30 noiembrie vom forma o coaliţie proeuropeană, iar PLDM va deveni partidul cu cel mai mare număr de mandate din aceasta. Cu siguranţă, Guvernul va arăta diferit, la nivel de politică şi componenţă", a spus Filat.

El categoric a negat afirmaţiile privind disonanţele cu Leancă, care este prim-vicepreşedinte al PLDM, precum şi privind faptul că partenerii europeni insistă asupra menţinerii lui Leancă în postul de premier.

"Avem relaţii colegiale. Cînd am convenit să lucrăm împreună, ne-am asumat anumite obligaţiuni, în conformitate cu care trebuie să muncim, dar nicidecum să ne îmbrăţişăm şi să zîmbim. Relaţiile dintre noi sînt bune, prietenești. Iar despre faptul că între noi există divergenţe pot spune că sînt zvonuri răspîndite de oponenţi pentru a discredita partidul şi a crea o fisură în conducerea partidului. Pot spune acestor oameni că încearcă în zadar: nu vor reuşi", a subliniat liderul PLDM.

La întrebarea de ce Leancă l-a susţinut pe Victor Ponta la postul de preşedinte al României, în timp ce PLDM pe Klaus Iohannis, Filat a spus că "fiecare are dreptul la propria opinie".

"Iurie Leancă este un om matur, are propria opinie. El a acţionat astfel din cauza funcţiei ocupate, precum şi graţie prieteniei personale cu Ponta. A fost dreptul său, partidul nu poate obliga pe nimeni să ia o decizie sau alta", a spus Filat.

Vorbind despre perspectivele de creare a coaliţiei de guvernare după alegeri, el a subliniat că "PLDM va forma o coaliţie doar cu partide de orientare proeuropeană, şi în niciun caz cu partide proruse, inclusiv Partidul Comuniştilor".

"După alegeri vor da la o parte ofensele personale şi ne vom uni în numele intereselor naţionale. Cu PCRM este exclusă o coaliţie, chiar de vor deveni din nou proeuropeni. Nu poţi avea încredere în Voronin. În decurs de un an de trei ori şi-au schimbat orientarea de politică externă. Şi la noi în partid au fost diferite mişcări, oameni care au plecat, dar vectorul de politică externă nu s-a schimbat. Cu ţara nu de joci aşa. Am învăţat din greşelile noastre, iar coaliţia extinsă din 2005 a fost o greşeală", a menţionat Filat.

Liderul PLDM este convins că "calea europeană a Republicii Moldova nu are alternative".

"Cred că dacă vom organiza un referendum cu privire la vectorul de politică externă, majoritatea moldovenilor vor alege integrarea în UE. Cred că rezultatele sondajului, care arată că mai puţin de 50% dintre moldoveni optează pentru UE – sînt doar cifre ale sondajului. Oamenii înţeleg că trebuie să avem grijă de ţară şi să nu admitem să se repete scenariul din Ucraina. Prin semnarea Acordului de asociere cu UE am elaborat foaia de parcurs a Republicii Moldova. Ştim cu exactitate ce trebuie să facem şi vom avea grijă ca acest proces să continue", a spus Filat.
0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Utilizați inteligența artificială în munca/studiile dumneavoastră?
Caii moldovenești, în centrul unui scandalСандуляк Владислав