Arşiţa stiri: 229
Preşedintele stiri: 4160

Iurie Leancă, ușor deranjat de durata minivacanțelor din 2015

3 dec. 2014,, 11:21   Societate
4294 0
Foto : jebcommerce.com
În anul 2015, angajații din sectorul public vor avea parte de trei minivacanțe: de Revelion, Crăciunul pe stil vechi și de sărbătorile naționale. O hotărîre în acest sens a fost aprobată în cadrul ședinței de astăzi a Guvernului, informează NOI.md.

Astfel, în 2015, bugetarii vor avea vacanță de patru zile la Revelion – 1, 2, 3, 4 ianuarie şi de cinci zile la Crăciunul pe stil vechi – 7, 8, 9, 10, 11 ianuarie. Zilele de vineri din data de 2 ianuarie, 9 ianuarie urmează a fi recuperate de angajați în zilele de sîmbătă – 17 ianuarie și, respectiv, 31 ianuarie.

Totodată, la finele verii, cînd sînt marcate Ziua Independenţei şi Sărbătoarea „Limba Noastră”, bugetarii se vor odihni tot cinci zile – 27, 28, 29, 30 pînă pe 31 august. Ziua de 28 august urmează a fi recuperată pe 22 august, care a fost declarată zi de lucru, prin decizia Guvernului.

Proiectul de hotărîre a trezit totuși nemulțumiri din partea premierului Iurie Leancă, care a precizat că aceste minivacanțe nu sînt tocmai oportune, în această perioadă dificilă. La rîndul său, ministrul Muncii, Protecției Sociale și Familiei, Valentina Buliga, a menționat că propunerea este una întemeiată.

„Tocmai ziceam că situația în țară nu este atît de bună ca să avem parte de aceste minivacanțe. Stimați colegi, noi cu toții avem astfel de experiențe și nu știm dacă în ziua în care se recuperează se lucrează eficient. Dacă spuneți că decizia a fost analizată rațional, atunci e ok”, a menționat Leancă.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Utilizați inteligența artificială în munca/studiile dumneavoastră?
Caii moldovenești, în centrul unui scandalСандуляк Владислав