Paeradoxul lui Putin: Europa va opri singură războiul din Ucraina?

Foto: ziarelive.ro

Subestimarea fatală a Rusiei și președintelui său a adus Europa în impas. Asupra activității ei are un impact negativ abordarea locală a oricărei probleme, deși în fiecare zi, lumea devine tot mai complicată și mai interdependentă…

Pe coperta revistei „Time” a apărut din nou președintele Rusiei Vladimir Putin, sub un titlu caracteristic „Primus inter pares” (din lartină – „primul dintre cei egali”). Oficial, el va fi anunțat „omul anului ” pe 10 decembrie, pe site-ul revistei. Cît de multe evenimente dramatice, stupide și ilare nu ar avea loc în jur, nimic nu ne va determina să uităm că rana sîngeroasă din Ucraina încă este deschisă.

Turneul asiatic și „gambitul turcesc” ale lui Putin au eclipsat pe o perioadă toată noutățile. Opinia publică discută emotiv detaliile călătoriilor și propune explicații fantastice pentru comportamentul președintelui. Nu a rămas în afara atenției nici substratul lor istoric și geopolitic. Însă opiniile despre numeroasele contate la nivel înalt brusc se împart. După summitul G20 efectul s-ar părea zero – au stat, au discutat și s-au împrăștiat. Reacția la sistarea „South Stream” deocamdată nu a depășit starea de șoc…

O asemenea reacție a presei occidentale și liberale de la noi vorbește despre o dorință nestăvilită de a se ascunde de adevăr. Un adevăr atît de dureros pentru proprietarii coloanei a cincea, încît pentru tăinuirea lui ei sunt gata să inventeze chiar și cea mai neconvingătoare minciună. De aici pornesc și insinuările privind nerentabilitatea tranzacțiilor cu China și Turcia, negocierile fără rezultat cu BRICS, deplasarea accentelor spre detalii picante și situația generală a economiei ruse. Este creat insistent tabloul ostracismului, căruia ar fi supus președintele rus. El ba discută „singuratic” într-un hotel din Australia cu liderii europeni, ba primește „trist” parada de la Ankara, ba vizitează noua reședință a președintelui turc – la tel, foarte pesimist.

Comentatorii, în realitate, au făcut exces de zel pentru ca summitul G20 să rămînă în amintire prin plecarea grăbită a lui Putin, iar renunțarea la „South stream” a fost în general botezată drept un fiasco al politicii externe. Însă, cum s-ar spune, sula nu poate fi ascunsă în sac. Așa că iată ce avem noi la activul informațional sărac referitor la unele rezultate ale întrevederilor:

1. Extinderea FR spre Est poate fi considerată semnificativă. China, desigur, a trebuit alimentată cu proiecte avantajoase în domeniul energetic, însă în cazul dat, avantajele strategice depășesc de cîteva ori neajunsurile tactice. Acordurile de creditare vor oferi posibilitatea Băncii de economii a Rusiei să respire ușurat după sancțiuni. Tranzacțiile petroliere cu China și Turcia vor demonstra Europei că Rusia nu e Libanul și nici Iranul, teritoriile ei vaste nu pot fi limitate într-un cadru, iar în locul unor parteneri avantajoși pot fi găsiți oricînd alții mult mai flexibili.

2. Trecerea la achitările în valută națională - coșmarul materializat pe strada elitei financiare mondiale. Dacă patriarhii-fondatori ar fi fost interesați în asanarea economiei mondiale, atunci ei ar fi apreciat avantajele și stabilitatea sistemului multivalutar. Însă deoarece acest fapt sistează posibilitatea furtului statului prin impunerea dolarului, această inițiativă a lui Putin ca și întreaga lui personalitate, le provoacă o migrenă acută.

3. Noua tentativă de atac asupra Rusiei în problema ucraineană în Australia s-a terminat printr-un eșec rușinos. Putin, în opinia Angelei Merkel, „s-a retras în apărare” și nu a stat să asculte propunerile idioate de cedare a Novorossiei.

4. Țările BRICS și-au demonstrat încă o dată capacitatea de supraviețuire și prezența unor mecanisme de apărare în condițiile presiunilor economice și politice din partea forțelor ostile.

5. Surpriza „South stream” a fost pentru Europa o lovitură, de pe urma căreia ea nu-și va reveni în curînd, iar consecințele vor fi digerate o perioadă îndelungată. Totodată, un asemenea pas din partea Rusiei constituie o informație pentru reflecții serioase privind soarta cursului proamerican al UE. Acestea sunt rezultatele deschise ale negocierilor. Însă liniștea tensionată din spațiul mediatic după G20 și nedumerirea comentatorilor privind rezultatele vizitei în Turcia, desigur, au legătură cu partea lor ascunsă. Lipsa evenimentelor externe, în situația în care în fiecare zi este așteptată o catastrofă, denotă o activitate internă foarte intensă. Este evident că în China și Australia au fost adoptate decizii extrem de importante, prima consecință a cărora a fost devierea în problema gazelor. Deoarece rezultatele extrem de importante nu coincid cu scopurile clanurilor financiare, acest fapt a generat o reacție ostilă și dorința de a reduce la zero rezultatele întrevederilor.

Pentru a înțelege corect sensul acestei activități, trebuie adunate toate detaliile ce se aruncă în ochi, legate de summit-urile ATES, G20 și vizita la Ankara. Putin, precum se știe, niciodată nu întreprinde nimic fără o pregătire minuțioasă și încrederea în succes. Irosind atîta timp pentru relatarea detaliată a poziției sale și discuțiile cu partenerii, el, cu siguranță, conta pe un rezultate concret al acestor discuții.

Cum spunea Shelock Holmes, cel mai greu este să descoperi o crimă ordinară. Incidentele misterioase și neclare de obicei, se explică simplu. Ele sunt misterioase pentru cei, care se limitează din start. Tot ce depășește acest cadru, pur și simplu este aruncat de rațiune. Însă însuși caracterul contradictoriu al evenimentelor, necorespunderea lor aparentă, de obicei, constituie cheia misterului. În actuala realitate politică cele mai interesante dintre ele ne conduc la anumite concluzii:

1. În ajunul plecării delegației ruse în China, a avut loc o acutizare bruscă a isteriei antirusești: Obama a amestecat Rusia cu Ebola, la Donbas a fost depistată o nouă coloană de tancuri, Cameron s-a pronunțat pentru sancțiuni etc. În afara dorinței arzătoare, dar irealizabile de a demoraliza inamicul, a fost transmis un semnal clar: Rusia este dușmanul nr.1, iar cu dușmanul nu pot fi încheiate nici un fel de acorduri. De unde reiese că America a așteptat și s-a temut de asemenea înțelegeri. Înseamnă că cu liderii UE, din partea noastră a fost efectuată o anumită activitate. (apropo, aceasta denotă faptul că serviciile de informații americane lucrează și a înregistrat o asemene activitate, după care a urmat reacția). Această etapă pregătitoare a continuat în China și în cadrul negocierilor în Australia și s-a încheiat în Turcia.

2. Una din principalele subiecte în cadrul contactelor a fost Ucraina. Potrivit lui Putin, toate întrevederile bilaterale în cadrul G20 au fost consacrate ei. Problemele acestei țări au fost menționate și în interviul pe care el l-a acordat la Vladivostok. Este evident că în rezultatul întrevederilor se aștepta un anumit salt în tragedia ucraineană.

3. O altă temă discutată activ (cu siguranță a fost menționată și la Ankara) – situația economiei mondiale. În afara rezultatelor oficiale ale discuțiilor, evidențiate mai sus, trebuie de menționat că a fost nevoie de două întrevederi ale liderului rus cu conducerea FMI într-un interval scurt de timp. Iar Christine Lagarde a fost destul de constructivă și pozitivă față de Rusia. E puțin probabil că ea a manifestat această atitudine de una singură și la propria inițiativă, fapt ce denotă o diasporă a aliaților noștri în clanul Rothschild-Rockefeller Precum și existența problemelor serioase acolo, ce nu pot fi soluționate fără Rusia.

4. În Australia, Putin a discutat cu liderii țărilor, care fac timpul în UE – Italia, Marea Britanie, Franța și Germania. Potrivit lui, aceștia „și-au exprimat îngrijorarea” privind situația din Ucraina. Cred că din cauza îngrijorărilor, la ei s-a propus ceva în creier și ei nu pot să aibă o atitudine adecvată față de Novorossia.

5. După G20, în Vechea Europă s-a instaurat o acalmie neclară și „fierbere a minților”, exprimate ba prin necesitate dialogului cu FR și renunțarea la noi sancțiuni, ba prin presiunea asupra Serbiei prorusești și o nouă porție de afirmații injurioase din Țările Baltice. De parcă bătrîna Europă, care reflectă asupra sensului vieții, este trasă de sfori de doi păpușari cu orientare opusă, iar ea nu-și poate determina apartenența gender.

6. ȘI raportul misiunii ONU privind Ucraina poate fi atribuit la succesele Rusiei, deși acesta a fost criticat de MAE rus, dar care totuși recunoaște multe din crimele comise. Un mare punct în războiul diplomatic este rezoluția rusă antifascistă adoptată de Consiliul de Securitate al ONU. Și aici un cadou mare pentru Rusia au fost SUA, Canada și Ucraina, care au votat împotrivă, dintr-o prostie.

Care sunt consecințele acestor evenimente?
Prima lovitură a fost scurgerea profesional organizată despre amenințările lui Putin la adresa liderului Poroșenko, speriat de moarte. Trebuie să menționăm aici talentul diplomatic al lui Vladimir Vladimirovici. Dintr-un președinte țanțoș timp de două ore ale întrevederii de la Minsk din august el a făcut o cîrpă lipsită de voință și un impotent politic.

Potrivit reacției din partea conaționalilor, frica fostului rege al bomboanelor față de liderul rus a adus la deconectarea completă a proceselor neuronice. În consecință, demnitarul de la Kiev, care înțepenește la auzul vocii lui Putin, se îneacă în băutură după fiecare convorbire telefonică cu Kremlinul. Orice pas, întreprins sub presiunea consilierilor din Occident, care ar putea genera nemulțumirea lui Putin, îl aduce într-o stare de frică incontrolabilă. Acest fapt generează mișcări convulsive între dorința de a obține aprobarea foștilor proprietari și necesitatea de a pleca capul în fața Rusiei.

A doua lovitură asupra UE a fost, desigur, refuzul Rusiei de a construi South Stream. Această decizia va mai fi însă mult timp analizată, însă un aspect al acestei acțiuni fără precedent este deosebit de importantă – Rusia a scăpat de cîrligul pe care urma să fie prinsă de Comisia Europeană și SUA. Cu alte cuvinte, Kremlinul a scăpat de eventualele șantajări și presiuni, fără a-și pierde avantajele. Toate aceste evenimente, desigur, sunt doar vîrful aisbergului, partea subacvatică a căruia, ca de obicei, este ascunsă minuțios de privirile străine – nu în zadar pe Internet Putin a fost numit Întunecime. Însă după traiectoria mișcărilor și a sclipirilor de la suprafață se poate reflecta despre adevăratele rezultate ale negocierilor și consecințele lor.

Rusia nu se poate implica direct pentru a stopa războiul ucrainean. Noul paradox al lui Putin constă în faptul că acest lucru îl va face în locul ei Europa. Pentru a înțelege cum este posibil așa ceva, trebuie să clarificăm ce puncte de control al Vechii Europe au magnații financiari, mentalitatea cărora determină politica externă a SUA. Adică, în ce constau pretinsele îngrijorări ale Europei și ce consecințe poate avea susținerea poziției ruse în problema Ucrainei.

Unul din așii americani în jocul cu alte țări – finanțarea opoziției pentru manipularea mai eficientă a puterii. Nivelul spionajului american și neglijența liderilor europeni i-au permis Departamentului de stat să obțină controlul asupra curentelor de stînga, or motive de nemulțumire în Europa sunt suficiente. Acest fapt îi oferă Americii o șansă reală de a amenința conducerea de la Bruxelles și în caz de nesupunere, de a destrăma Uniunea Europeană. În SUA, precum se știe, sunt specialiști iscusiți în organizarea confruntărilor dintre rădăcinile care nu vor și vîrfutile care nu pot. În consecință, economia Europei, care trăiește timpuri nu tocmai bune, va ajunge în pragul colapsului, iar unele țări în general vor fi amenințate de default.

Însă cui pe cui dezbate. Iar UE poate si impusă să acosteze la malurile rusești doar printr-o amenințare mult mai serioasă, ce vine din balta atlantică. Amenințarea constă în tendința SUA de a menține hegemonia dolarului cu orice preț. În cazul necesității de a scăpa de masa de dolari, Europa înfloritoare cu valuta ei devine o piedică în calea spre controlul financiar global, sau mai degrabă, o bucățică apetisantă, ce trebuie mîncată. Iar zona euro – un concurent inutil, care trebuie distrus. După ce a stors de a putut din UE, în plan economic și politic, mafia mondială o va arunca după granițele capitalului înfloritor. Din acasă strategie fac parte și sancțiunile, și renunțarea impusă la resursele energetice rusești în schimbul „lemnelor” de șist americane, și „referendumurile privind independența” Scoției, Cataloniei, și bulversarea opoziției și multe altele.

Ultimele amenințări britanice și franceze privind posibilitatea ieșirii din Uniunea Europeană vorbesc despre faptul că un asemenea pericol începe a fi conștientizat de țările UE. Desigur, liderii europeni trebuie să ajungă la condiția necesară și să aprecieze nivelul pericolului. Însă în pofida autorilor celebrului film, instinctul de bază este totuși instinctul de autoconservare. Deoarece conducătorii statelor sunt oameni obișnuiți, care răspund de viața populației lor, ei vor fugi acolo, unde nu e atît de periculos. Vor căuta protecția celor puternici, care nu se supun presiunilor și care transformă atacurile dușmanului în detrimentul acestuia și în folosul său – după principiile aikido.

Salvarea va veni, ca întotdeauna, dinspre Est. Președintele rus a demonstrat în repetate rînduri că nu îi lasă la nevoie pe ai săi și le iartă greșelile comise. În asemenea situație, pentru Europa nu mai are sens să se supună Americii, care este gata să o trădeze, și să susțină fascismul în Ucraina. Cu atît mai mult cu cît, Putin a declarat clar: Rusia nu va permite distrugerea Novorossiei și acest fapt nu se discută. Așa că în timpul apropiat, din partea Uniunii Europene vor veni afirmații ce condamnă agresiunea din Ucraina și acțiunile ce impun hunta de la Kiev să-și retragă armata și să înceteze focul.

Noi deja observăm începutul acestui proces sub forma unei noi încercări – să dea Dumnezeu să fie una reușită! – de încetare a focului n DNR și LNR. Pentru că, la urma urmelor, America e departe de Ucraina, iar Europa e aproape. Vizita tacită și fără rezultate a lui Biden la Kiev doar confirmă acest fapt. Dacă Departamentul de Stat nu susține hunta cu arme, nici u bani, atunci aceasta va trebui să plece capul în fața europenilor și a lui Putin, care stă în spatele lor. Nu e rău, pentru început. Întrebarea este de ce liderii europeni nu s-au gîndit la aceasta mai înainte?

Subestimarea Rusiei și a președintelui ei a adus Europa în impas. Aceasta trebuie să primească nota unu la istorie – nu a învățat lecția. Asupra activității ei are un impact negativ abordarea locală la orice problemă, deși lumea devine în fiecare zi tot mai interdependentă. Iată de ce politicienii ruși oferă interviuri și conferințe de presă fără sfîrșit, pentru a explica poziția celor ce nu vor să audă. Ei sunt nevoiți să discute cu oponenți, care nu doresc să intre în esența problemei, să-și convingă partenerii în lucruri evidente și să asculte lucruri neverosimile de la ei.

Iar problema ucraineană trebuie soluționată în Australia, la summit-ul G20, care în pofida confortului a fost numit de jurnaliști „cușca cu lei”. Și să poarte negocieri chiar cu proștii criminale și trădătorii. Pentru că la mijloc sunt viețile oamenilor.

Și să spună după aceasta cineva că Putin a cedat Novorossia.