Transnistria stiri: 1449
Preşedintele stiri: 4075

Analişti: ”Urmează o perioadă agitată, cu negocieri dificile”

10 dec. 2014,, 09:15   Politică
3886 0

Foto: flux.md

Despre validarea alegerilor parlamentare, mersul campaniei, desfăşurarea scrutinului, dar şi despre previziuni politice, s-a vorbit aseară în cadrul emisiunii ”Politica”.

Opiniile experţilor au fost diferite în ceea ce priveşte corectitudinea şi libertatea campaniei electorale, dar şi a scrutinului.

Oazu Nantoi, analist politic: ”Unii concurenţi au avut campanii bănoase, alţii în lipsa banilor nu au avut aceleaşi şanse. Eu cred că, campania nu a fost liberă şi corectă”.

Valeriu Ostalep, expert în domeniul securităţii: ”Au fost cele mai necinstite şi necorecte alegeri din RM. Ceea ce a fost, este un precedent periculos. Noi nu mai putem crede ce spun ei. Ei vorbesc prostii şi minciuni. Ei trebuie să vorbească cît mai puţin despre porcăriile pe care le-au făcut”.

De cealaltă parte, directorul Institutului European de Ştiinţe Politice, Viorel Cibotaru, este de părere că, alegerile au fost libere, dar parţial corecte.

Vorbind despre previziunile politice, mersul negocierilor, candidaturile propuse pentru cele mai înalte funcţii în stat, expertul a spus: ”Nu-i văd pe Candu sau pe Plahotniuc în rol de premieri. Mă gîndesc chiar cu groază, dacă va fi propus Plahotniuc. Cred că, ar putea să fie mai degrabă Lupu. Şi mai cred că, Filat este pregătit pentru a fi preşedinte al Parlamentului”.

În opinia lui Oazu Nantoi, acum statalitatea RM este una fragilă. Iar statul este nefuncţional. ”Eu vreau să văd un program de guvernare şi vreau să văd cifre concrete, pe domenii. Vreau să văd proiecte. Dar atîta timp, cît societatea nu va face presiuni asupra politicienilor, vom asista neputincioşi la spectacole ieftine”.

Consilier municipal PCRM ,Victor Gurău, este convins că agitaţia politică abia începe. ”Acum unii vor să primească bonusuri, iar alţii vor fi strînşi la colţuri pentru a ceda. Ne aşteaptă o zonă de turbulenţă profundă. Urmează alegerile locale, urmează alegerea başcanului în Găgăuzia, a punctat Gurău.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce va duce decizia de a fuziona fizica, chimia și biologia într-o singură materie școlară?