Preşedintele stiri: 4167

Barbăroşie: Coaliţia trebuie să-i implice pe comunişti în procesul de guvernare

16 dec. 2014,, 09:20   Politică
3054 2
Foto: ipn.md
Pentru Moldova este vital necesar de implicat Partidul Comuniştilor în procesul de guvernare, consideră directorul executiv al Institutului de Politici Publice, Arcadie Barbăroşie.

Potrivit agenţiei "Infotag", luni, la sesiunea finală a proiectului „Convenţia naţională pentru integrare europeană” cu genericul „Vectorul european al Republicii Moldova: probleme şi perspective după alegerile din 30 noiembrie”, el a spus că „dacă actuala guvernare nu va face ordine în domeniile problematice, următoarele alegeri la fel vor fi geopolitice”.

În opinia expertului, într-o astfel de situaţie, cetăţenii Republicii Moldova vor vota deschis împotriva integrării europene.

"Cele trei partide care poară negocieri de creare a coaliţiei proeuropene au pierdut circa 150 de mii de voturi ale alegătorilor comparativ cu alegerile din 2010. Şi este de prisos să faceţi trimitere la geopolitică. Aceste voturi au fost pierdute nu doar din cauza factorului geopolitic, dar şi pentru că aceste partide în 2010 au promis multe, dar au făcut puţine", a declarat Barbăroşie.

În opinia lui, cursul actualelor negocieri de creare a coaliţiei de guvernare demonstrează clar că aceste trei partide "nu au făcut concluzii".

"Din păcate, ei repetă greşelile de acum patru ani. Cele trei partide să ia în considerare posibilitatea de implicare în guvernare, într-un mod sau altul, a Partidului Comuniştilor. Nu ştiu dacă se vor bucura de acest fapt partenerii noştri de dezvoltare, dar sînt sigur că este absolut necesar", a spus Arcadie Barbăroşie.

Viceministrul Afacerilor Externe şi Integrării Europene Iulian Groza a recunoscut că "rezultatele alegerilor pe mulţi i-au şocat".

"Cineva dorea dinadins ca aceste alegeri să conţină un caracter geopolitic clar definit. Cetăţenii Moldovei, ca şi mulţi politicieni, au căzut în această capcană a alegerilor geopolitice, în pofida faptului că am încercat să evităm alegeri geopolitice şi ne-am orientat mai mult spre reforme. Din aceste alegeri trebuie să învăţăm lecţii, pentru a evita pe viitor repetarea situaţiei", a spus diplomatul.

Viceministrul s-a arătat mulţumit de faptul că, în pofida oricăror provocări, "alegerea europeană a cetăţenilor a dus la victoria partidelor proeuropene".

"Rezultatele alegerilor oferă politicienilor proeuropeni o nouă şansă de a realiza ideile care au dat rezultate în ţările europene. Sper că cursul european va deveni ireversibil şi aceste alegeri vor fi ultimele în care cetăţenii au votat pentru vectorul politicii externe din considerente geopolitice", a declarat Groza.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Utilizați inteligența artificială în munca/studiile dumneavoastră?
Caii moldovenești, în centrul unui scandalСандуляк Владислав