X 
Transnistria stiri: 1408
Preşedintele stiri: 4073

Condiţiile în care vor fi acordate locuinţele sociale

31 dec. 2014,, 10:30   Societate
3598 0
Foto: myfocusing.wordpress.com
La începutul anului viitor, în exploatare vor fi date 80 de apartamente sociale în raioanele Briceni şi Sângerei, precum şi alte locuinţe în 8 localităţi în raionul Hânceşti. Ecaterina Staci-Grigorean, şefa Serviciului de presă al Ministerului Dezvoltării Regionale şi Construcţiilor, a declarat că de locuinţe sociale beneficiază familiile cu mulţi copii, persoanele cu necesităţi speciale şi tinerii specialişti.

Locuinţele sociale sunt repartizate de către autorităţile publice locale. Ministerul doar le construieşte şi apoi le dă în gestiune primăriilor. Locuinţele nu se dau în proprietate, ci în locaţiune, iar oamenii care vor sta în ele vor trebui să achite o taxă de închiriere, în timp ce autorităţile locale îşi asumă plata creditului contractat pentru construcţia imobilului.

Ecaterina Staci-Grigorean a precizat că, o dată la 5 ani, vine o comisie să vadă care sunt veniturile familiei şi decide dacă aceasta mai are sau nu dreptul să rămână în locuinţa socială.

La Călăraşi, spre exemplu, chiria pentru un apartament social cu 3 camere constituie până la 500 de lei lunar.

Recent, într-un raport la final de mandat, ministrul Marcel Răducan a comunicat că încep lucrările de construcţie la blocul locativ cu 72 de apartamente de la Soroca, la blocul locativ cu 100 de apartamente la Leova, iar până la finele anului 2018, urmează să fie construite în jur de 700 de locuinţe sociale pentru 2.500 de familii cu venituri mici.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce va duce decizia de a fuziona fizica, chimia și biologia într-o singură materie școlară?