Cutremure stiri: 502

Misterele aghesmei: De la proprietăţi miraculoase la sursă de infecţii virale

19 ian. 2015,, 10:00   Societate
7818 0

Foto: destepti.ro

Apa sfinţită sau agheasma este unul dintre cele mai importante elemente ale Bisericii Ortodoxe. Mii de credincioşi participă în fiecare an la slujba prin care preoţii cheamă asupra apei Duhul Sfînt. Se spune că aceasta nu se strică şi are puteri miraculoase. Oamenii de ştiinţă au opinii diferite în această privinţă.

Unele studii arată lucruri neobişnuite, legate de apa sfinţită. După ce au îngheţat cîţiva mililitri de agheasmă, savanţii au descoperit că molecula avea aspectul unei stele cu şase capete, în timp ce apa din robinet are o formă neomogenă.

Cercetătorul american Rustum Roy susţine că apa recepţionează şi înregistrează orice influenţă din mediul înconjurător.

Influenţa emoţiilor umane asupra apei au fost studiate de cercetătorul rus Konstantin Korotkov. Acesta a obţinut structuri diferite ale moleculelor apei, după cum emoţiile au fost, respectiv, pozitive sau negative.

Şi reprezentanţii Bisericii Ortodoxe confirmă această teorie. Preoţii spun că apa capătă proprietăţi supranaturale prin intervenţia directă a Duhului Sfînt.

Unii oameni de ştiinţă spun însă că secretul apei sfinţite constă în contactul cu argintul, prin scufundarea crucii, şi cu busuiocul, care au proprietăţi antimicrobiene.

Alţi experţi avertizează că agheasma poate conţine milioane de bacterii şi poate fi considerată o sursă de infecţii virale.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum considerați : Stabilirea supremației legilor si a altor documente al EU asupra legislatiei interne a Republicii Moldova se referă la problema privind caracterul suveran și independent al statului moldovenesc?
Caii moldovenești, în centrul unui scandalСандуляк Владислав