|
Foto: noi.md |
Liderii Confederației Naționale a Patronatului din Moldova (CNPM) solicită autorităților răspunsul la întrebarea ce s-a întîmplat cu cursul leului săptămîna trecută, cînd acesta s-a depreciat brusc în raport cu dolarul și euro, precum și solicită instituirea
unui comitet național pentru stabilizarea leului, relatează NOI.md.
Președintele CNPM, Leonid Cerescu, a reamintit, în special, că patronatele de nenumărate ori au semnalat „despre starea precară pe piața financiară și jocurile periculoase” în jurul unor bănci moldovenești.
El a menționat că, din cauza incompetenței și politicii iresponsabile a Băncii Naționale (BNM), în ultimele luni leul s-a depreciat față de dolar cu 34 la sută, iar în raport cu euro – cu 26 la sută.
„Împreună cu unele asociații ale întreprinzătorilor din Republica Moldova, solicităm prim-ministrului Chiril Gaburici instituirea unui comitet național pentru stabilizarea leului”, a declarat Cerescu.
Președintele CNPM a mai precizat că la 27 februarie ei vor organiza o masă rotundă cu participarea antreprenorilor, experților în domeniul bancar, reprezentanților organizațiilor financiare internaționale, subiectul căreia va fi criza valutară și căile de ieșire din ea.
Adăuga comentariu