Jocurile Olimpice stiri: 120
Transnistria stiri: 1410

Deflatia se adanceste in zona euro

25 feb. 2015,, 05:30   Externe
5309 0

Foto: ligarus.org

Rata anuală a inflaţiei în zona euro a continuat să scadă în ianuarie, ca urmare a reducerii preţurilor la energie, ajungând la minus 0,6%, de la nivelul de minus 0,2% înregistrat în decembrie, potrivit datelor publicate, marţi, de Oficiul European de Statistică (Eurostat).

Este a doua lună consecutivă de scădere a inflaţiei în teritoriu negativ înregistrată de zona euro după luna octombrie 2009. Dacă această tendinţă se va prelungi, zona euro va intra într-o perioadă de deflaţie.

Malta, cu 0,8%, Austria şi România, ambele cu 0,5%, au fost, în ianuarie, ţările cu cea mai ridicată rată anuală a inflaţiei din Uniunea Europeană, în condiţiile în care în UE aceasta a coborât în teritoriu negativ – minus 0,5%. Luna trecută, în 26 de state membre ale UE s-au înregistrat rate negative ale inflaţiei. Ţările cu cea mai scăzută rată anuală a inflaţiei au fost Grecia (minus 2,8%) şi Bulgaria (minus 2,3%).

În 22 ianuarie, preşedintele Băncii Centrale Europene, Mario Draghi, a estimat că rata inflaţiei în zona euro va continua să scadă în următoarele luni, înainte de a urca uşor spre sfârşitul anului. Măsurile de politică monetară anunţate de BCE şi posibila majorare graduală a preţului la ţiţei vor duce la o creştere treptată a ratei inflaţiei spre sfârşitul lui 2015 şi în 2016, a explicat Draghi.

Conform estimărilor BCE, rata inflaţiei se va situa anul acesta la 0,7% şi la 1,3% anul viitor – mult sub ţinta de 2% avută în vedere de instituţie. Şi aceste proiecţii ar putea fi revizuite în scădere, deoarece nu reflectă pe deplin recentele scăderi ale preţului la ţiţei. Pentru a evita riscul unei spirale deflaţioniste, Banca Centrală Europeană a confirmat în 22 ianuarie lansarea unor măsuri de relaxare cantitativă (QE) în valoare de 1.100 de miliarde de euro. Mario Draghi a anunţat achiziţiile lunare combinate de obligaţiuni suverane ale statelor din zona euro şi bonduri corporatiste de până la 60 de miliarde de euro, din martie 2015 până în septembrie 2016.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce va duce decizia de a fuziona fizica, chimia și biologia într-o singură materie școlară?