X 
Transnistria stiri: 1451
Preşedintele stiri: 4081

Au mai rămas două zile pînă la prezentarea declaraţiei pe venit

24 mar. 2015,, 09:15   Economie
3305 0

Foto: esp.md

Au mai rămas două zile pînă la expirarea termenului pentru prezentarea declaraţiilor pe venit. Pînă acum, aproape 100 de mii de oameni au prezentat informaţiile la FISC. Reprezentanţii Serviciului Fiscal de Stat îndeamnă oamenii să nu întîrzie cu depunerea declaraţiilor, întrucît pentru fiecare zi de întîrziere vor fi aplicate penalităţi.

Moldovenii care, anul trecut, au avut mai multe surse de venit trebuie să depună, pînă miercuri, 25 martie, la FISC declaraţia de venit. Şi în acest an, persoanele fizice pot depune declaraţia pe venit în format electronic sau pe suport de hîrtie. De asemenea, contribuabilii pot depune declaraţia pe venit la orice oficiu fiscal din ţară, indiferent de viza de reşedinţă.

Totodată, precizăm că în acest an, procedura de depunere a declaraţiei pe venit a fost simplificată. Cu ajutorul inspectorilor fiscali, cetăţenii vor întocmi expres o declaraţie precompletată, iar procesul nu va dura mai mult de trei minute. Pentru asta, cetăţeanul trebuie doar să se deplasaze la un oficiu fiscal cu buletinul de identitate, în baza căruia inspectorul fiscal va genera forma deja precompletată.

Azi şi mîine, oficiile fiscale din ţară vor lucra pînă la ora 19.00, iar miercuri, 25 martie, cînd este ultima zi de depunere a declaraţiilor pe venit, acestea vor avea progam prelungit. Inspectorii fiscali vor primi declaraţii între orele 08.00 şi 20.00. Cei care nu vor depune declaraţiile la timp la FISC riscă o amendă de 200 de lei, iar pentru neprezentare, sancţiunile se ridică la 1.000 de lei.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce va duce decizia de a fuziona fizica, chimia și biologia într-o singură materie școlară?