X 
Transnistria stiri: 1451
Preşedintele stiri: 4081

Voronin: BEM trebuie salvată, iar banii furaţi trebuie returnaţi

1 apr. 2015,, 16:45   Economie
3782 8
Foto: noi.md
Banca de Economii nu trebuie lichidată, însă miliardele de lei furate din aceasta şi Banca Socială şi Unibank trebuie returnaţi, iar persoanele care au organizat această maşinaţie – pedepsite. Asemenea opinie a exprimat miercuri liderul PCRM, Vladimir Voronin. Politicianul a spus că poziţia comuniştilor în privinţa acestui subiect este "principială şi fermă", notează agenţia "Infotag".

"Este o bancă ce stă la baza sistemului, unica din ţară în care statul deţine un pachet considerabil de acţiuni. Banca deserveşte conturile a 600 de mii de cetăţeni din republică. Nu trebuie lichidată, ci salvată", consideră el.

Voronin consideră că este necesar de desfăşurat o anchetă pentru a afla ce s-a întîmplat cu adevărat.

"În acest sens au fost deschise 22 de dosare penale, dar din cauza plecării teatrale din sala de şedinţe a Parlamentului, care a fost secretă, iar apoi declaraţiile în presă (ale liderului socialiştilor Igor Dodon - "I"), perspectiva lor acum nu se examinează. Cui îi convine?", s-a întrebat el, menţionînd că criza din sectorul bancar, dacă nu va fi stopată, va duce la prăbuşirea economiei ţării.

Întrebat despre vinovăţia viceguvernatoarei BNM, Emma Tăbîrţă, şi a preşedintelui Comisiei Naţionale a Pieţei Financiare (CNPF), Artur Gherman, demişi, el a amintit că pentru demisia ultimului "comuniştii nu au votat".

El a spus că Tăbîrţă este doar una dintre cei cinci membri ai Consiliului de administrație al BNM.

"La şedinţele Consiliului deciziile sînt luate cu majoritatea voturilor. De ce a fost demisă doar Tăbîrţă, iar restul nu? Toţi trebuie eliberaţi din funcţii. Și guvernatorul BNM, Dorin Drăguţanu, trebuie demis", a subliniat Voronin.

El a mulţumit şefului Delegaţiei Uniunii Europene în Moldova, Pirkka Tapiola, pentru cerinţa dură faţă de autorităţile Moldovei "de a lupta cu corupţia la cel mai înalt nivel".

"Comuniştii vorbesc despre necesitatea de a lupta cu acest fenomen deja de şase ani de cînd sînt în opoziţie. Despre contracararea mafiei de la putere se vorbeşte de pe micile ecrane, dar nu se face nimic. Toate domeniile de activitate sînt corupte. Pe 7 aprilie se fac şase ani de aflare la cîrma ţării a acestei guvernări, care a organizat primul maidan, moldovenesc. Despre ce poţi vorbi cu oamenii care au tărăboi în cap?", se întreabă el.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce va duce decizia de a fuziona fizica, chimia și biologia într-o singură materie școlară?