Transnistria stiri: 1408
Preşedintele stiri: 4070

Deputații nu se vor întruni în ședințe plenare nici în această săptămînă

23 apr. 2015,, 09:59   Politică
2625 3

Deputații nu se vor întruni în ședințe plenare nici în această săptămînă
Foto : tv7.md

Parlamentarii moldoveni se vor întruni în ședințe plenare abia săptămîna viitoare, după o pauză de două săptămîni. Surse din cadrul Legislativului au declarat pentru NOI.md că motivul acestei amînări a ședințelor ține de faptul că o bună parte dintre președinții comisiilor parlamentare se află în deplasare, în timp ce o altă parte dintre deputați participă la lucrările Adunării Parlamentare a Consiliului Europei.

De asemenea, membrii comisiilor permanente au în prezent o agendă încărcată, a menționat șefa Serviciului de presă al Legislativului, Svetlana Ursu. Astăzi, spicherul Andrian Candu a convocat o ședință cu șefii comisiilor pentru a revizui modalitatea de lucru a Legislativului, în vederea eficientizării acestui mecanism, a mai menționat sursa citată.

Luni, 27 aprilie, deputații urmează să se întrunească într-o ședință specială, cu ocazia Zilei Drapelului Național al Republicii Moldova. Marți este preconizată ședința Biroului Permanent, care va stabili agenda parlamentară pentru următoarele două ședințe de plen.

Precizăm că de la începutul acestui an, deputații s-au întrunit în 12 ședințe plenare, dintre care două în luna ianuarie, patru în februarie, trei în luna martie și alte trei în aprilie.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce va duce decizia de a fuziona fizica, chimia și biologia într-o singură materie școlară?