X 
Transnistria stiri: 1451
Preşedintele stiri: 4081

Israelienii şi palestinienii ar cîştiga miliarde de dolari dacă ar încheia un acord de pace

8 iun. 2015,, 20:00   Externe
2668 0

Foto: lenta.ru

Un studiu recent arată că israelienii şi palestinienii ar cîştiga miliarde de dolari dacă ar face pace, însă ar suferi pierderi economice în cazul altor alternative, în special dacă ar reveni la violenţă. O organizaţie americană nonprofit a intervievat aproximativ 200 de oficiali din regiune şi din alte zone pe parcursul a mai mult de doi ani, în cadrul unei cercetări privind costurile conflictului israeliano-palestinian.

Descoperirea a fost că, în urma unui acord de pace, israelienii ar cîştiga 120 de miliarde de dolari pe parcursul a zece ani. Palestinienii ar cîştiga 50 de miliarde de dolari, ceea ce ar marca o creştere de 36% a venitului mediu pe cap de locuitor, se arată în raport. De partea cealaltă, economia israeliană ar pierde aproximativ 250 de miliarde de dolari în cazul revenirii la violenţă, iar PIB-ul pe cap de locuitor al palestinienilor ar scădea cu 46%, precizează raportul.

"Sperăm că analiza şi instrumentele noastre îi pot ajuta pe israelieni, palestinieni şi comunitatea internaţională să înţeleagă mai clar cum evoluează tendinţele în prezent şi să recunoască costurile şi beneficiile alternativelor la actualul ciclu de acţiune, reacţie şi inacţiune", a declarat C. Ross Anthony, unul dintre autorii studiului şi directorul Iniţiativei israeliano-palestiniene a RAND.

Echipa de cercetători a mers în regiune pentru a le arăta atît israelienilor cît şi palestinienilor rezultatele studiului. Oficialii israelieni au refuzat să comenteze rezultatele studiuului, în timp ce oficialii palestinieni nu au putut fi contactaţi imediat pentru comentarii.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce va duce decizia de a fuziona fizica, chimia și biologia într-o singură materie școlară?