Transnistria stiri: 1406
Preşedintele stiri: 4066

În pragul alegerilor, guvernarea le promite agricultorilor achitarea restanţelor

9 iun. 2015,, 15:45   Politică
2169 0

Foto: legestart.ro

La numai cîteva zile înaintea alegerilor locale generale din această vară, guvernarea a decis să le promită agricultorilor restituirea restanţelor la subvenţiile pentru anul trecut.

Ministerul Agriculturii a dat asigurări că, începînd de săptămîna viitoare, 2500 de fermieri din cei peste 5500, care au depus dosarele încă în 2014, îşi vor putea primi banii.

Autorităţile dau vina pe adoptarea Bugetului de stat pentru acest an cu mare întîrziere. „Imediat după intrarea în vigoare a regulamentului sîntem dispuşi să perfectăm dispoziţiile de plată în sumă integrală, pentru ca acestea să nimerească în conturile agenţilor economici din anul trecut. Evident e o întîrziere. Noi o astfel de situaţie am avut acum doi ani, dar nu a fost chiar atît de mare. A fost în mai, acum e deja luna iunie”, a declarat şeful Agenţiei de Intervenţie pentru Plăţi în Agricultură, Petru Maleru.

În acest an, Fondul de Subvenţionare în agricultură constituie 610 milioane de lei, în timp ce fermierii cereau în cadrul protestelor o sumă de peste 1,2 mil lei. De remarcat că 40 la sută din aceşti bani vor fi redirecţionaţi pentru achitarea restanţelor de anul trecut.

Amintim că anul trecut peste 5500 de fermieri au depus dosare pentru a primi subvenţii din partea statului.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce va duce decizia de a fuziona fizica, chimia și biologia într-o singură materie școlară?