X 
Transnistria stiri: 1451
Preşedintele stiri: 4081

Noul troleibuz poate parcurge fără rețeaua electrică 50 km

10 iun. 2015,, 14:00   Societate
3716 1

Новый троллейбус проезжает 50 км без электросети
Foto: rtec.md

Regia Transport Electric Chişinău vine cu o soluţie pentru suburbiile capitalei, unde nu există linie de troleibuz. Miercuri, 10 iunie, întreprinderea a prezentat un nou model de troleibuz, dotat cu acumulatoare, care poate parcurge o distanţă de până la 50 de kilometri fără a fi conectat la reţelele electrice, transmite IPN.

Şeful RTEC, Gheorghe Morgoci, a declarat că troleibuzul are o vârstă de exploatare de 3 ani, iar pentru renovarea şi dotarea acestuia cu acumulatoare Regia a alocat peste 750 de mii de lei. Unitatea de transport a fost testată şi corespunde tuturor cerinţelor de securitate, dar e nevoie ca proiectul să fie aprobat şi de autorităţile locale. Pentru a asigura, de exemplu, traseul de la Porţile Oraşului spre aeroport, e necesar să se aloce bani pentru dotarea cu acumulatoare a încă cel puţin 2 troleibuze, a spus Gheorghe Morgoci.

Potrivit şefului RTEC, pentru extinderea liniei de troleibuz e nevoie de circa 5-7 milioane de lei pentru un kilometru. Investiţia în troleibuze dotate cu acumulatoare ar fi mai profitabilă din punct de vedere economic.

Directorul companiei care a instalat acumulatoarele, Vitalie Eşanu, a spus că acestea acumulează energia electrică pe perioada deplasării troleibuzului prin oraş, când este conectat la curentul electric, iar la ieşirea din oraş, unde nu există linii de troleibuz, lucrează bateria. Pentru încărcarea acumulatoarelor este nevoie de circa o oră, iar dacă vor fi exploatate corespunzător, acestea vor funcţiona pe o perioadă de 10 ani.

Calculele au arătat că troleibuzele alimentate cu acumulatoare electrice sunt de 3 ori mai econome decât autobuzele alimentate cu motorină, care circulă în prezent pe rutele municipale.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce va duce decizia de a fuziona fizica, chimia și biologia într-o singură materie școlară?