Cutremure stiri: 502

Politician francez: "UE a căzut în capcana întinsă de SUA!"

12 iun. 2015,, 23:30   Externe
5823 9

Foto: kp.ru

Statele Unite ale Americii împing Europa să aplice politici anti-ruseşti, care sunt în detrimentul intereselor Uniunii Europene, a declarat Thierry Mariani (foto), fost ministru francez al Transporturilor şi actual membru al Parlamentului de la Paris.

Mariani a spus că Europa a căzut în capcana întinsă de SUA şi a evidenţial două exemple. Primul, schimbul comercial dintre UE şi Rusia a scăzut dramatic în ultimul an, în timp ce schimbul comercial dintre Washington şi Moscova a cunoscut o creştere semnificativă în acelaşi interval.

"Asta înseamnă că Statele Unite ne spun nouă, europenilor. să nu facem ce fac ei, iar ei (n.r. americanii) continuă să exploateze la maximum afacerile care le convin", adaugă Mariani, într-un intreviu difuzat de RT France.Al doilea exemplu, potrivit parlamentarului francez, este presiunea exercitată de Washington asupra autorităţilor de la Paris de a nu vinde portelicopterele Mistral Rusiei. Concomitent, compania americană Dell Inc. este pe cale să se extindă în Yekaterinburg, capitala regiunii ruse Sverdlovsk.

Europa a fost manipulată de SUA şi a fost nevoită să impună "sancţiuni absurde", care au afectat în cele din urmă economiile din UE şi Rusia, dar sunt benefice Washington-ului, a menţionat Mariani. El a mai spus că din 2003, Statele Unite au dus "o politică a haosului şi a distrugerii în Orientul Mijlociu". Fostul ministru al Transporturilor îl laudă pe Jacques Chirac, care spre deosebire de actualul preşedinte francez, a avut înţelepciunea şi tăria să nu cedeze presiunilor americane şi nu s-a alăturat, în 2003, campaniei de invazie militară a Irakului.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum considerați : Stabilirea supremației legilor si a altor documente al EU asupra legislatiei interne a Republicii Moldova se referă la problema privind caracterul suveran și independent al statului moldovenesc?
Caii moldovenești, în centrul unui scandalСандуляк Владислав