X 
Transnistria stiri: 1408
Preşedintele stiri: 4073

China oferă un ajutor Coreei de Nord, afectată de cea mai puternică secetă din ultimii 100 de ani

19 iun. 2015,, 13:50   Externe
2050 0

Foto: noi.md

China a anunţat că poate oferi ajutor Coreei de Nord, după ce Phenianul a recunoscut că ţara este afectată de cea mai puternică secetă din ultimul secol, potrivit presei din regiune, relatează DPA în pagina electronică.

"Partea chineză doreşte să ofere o asistenţă în baza unei solicitări din partea Coreei de Nord", a declarat Lu Kang, un purtător de cuvînt al Ministerului chinez de Externe, citat de agenţia de ştiri sud-coreeană Yonhap.

"Noi sperăm ca Guvernul şi poporul din Coreea de Nord să depăşească dezastrul cît mai rapid posibil", a spus el.

Agenţia de stat nord-coreeană KCNA a scris săptămîna aceasta că zone agricole vaste din ţară sînt afectate de cea mai puternică secetă înregistrată în ultimul secol.

Peste o treime dintre orezăriile nord-coreene "s-au uscat" şi provoacă temeri că va urma o penurie de hrană. Autorităţile încearcă să înlocuiască orezul pierdut cu alte culturi, potrivit KCNA.

Relaţiile cu China, unul dintre puţinii aliaţi internaţionali ai regimului stalinist, au fost afectate recent de programele nucleare şi balistice ale Phenianului.

Regimul nord-coreean vorbeşte rareori în mod deschis despre penuriile alimentare cronice din ţară. În trecut, acordarea unor ajutoare a făcut obiectul unor negocieri.

Sute de mii de nord-coreeni, potrivit unor surse, ar fi murit în anii '90, în timpul unei foamete generalizate.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce va duce decizia de a fuziona fizica, chimia și biologia într-o singură materie școlară?