Foto: jurnal.md |
Autorităţile din Republica Moldova trebuie să implementeze reforma armatei concomitent cu cea a justiţiei, iar combaterea corupţiei să rămână o prioritate.
Declaraţiile aparţin Secretarului Forţelor Navale ale Statelor Unite, Ray Mabus, aflat astăzi şi mâine într-o vizită la Chişinău.
„Vizita mea în Republica Moldova, o ţară fără ieşire directă la mare, reprezintă o dovadă în plus a importanţei acestui stat în zona Mării Negre”, a declarat Ray Mabus în cadrul unei întrevederi cu preşedintele Nicolae Timofti.
În cadrul discuţiilor a fost abordat subiectul securităţii regionale şi a Republicii Moldova în particular, dar şi cooperarea moldo-americană în diverse domenii. Părţile au apreciat pozitiv cooperarea dintre armata Republicii Moldova şi Forţele Navale ale SUA, care are drept scop sporirea capacităţii de apărare a ţării noastre.
Şeful Statului a apreciat sprijinul pe care SUA îl oferă ţării noastre, inclusiv în modernizarea ramurii tehnico-militare.
De asemenea, preşedintele Timofti a menţionat că Republica Moldova este deschisă să colaboreze cu Alianţa Tratatului Nord-Atlantic (NATO) în limitele stabilite de dreptul internaţional şi a subliniat necesitatea modernizării în continuare, cu sprijinul partenerilor, a forţelor militare ale Republicii Moldova
În cadrul vizitei la Chişinău, oficialul american va avea întrevederi şi cu oficiali din guvern pentru a discuta aspecte ale cooperării bilaterale şi securitatea regională.
Vizita în Republica Moldova a Secretarului Mabus face parte dintr-un tur care include vizite în Polonia, Letonia, Lituania, Estonia, Bosnia şi Kosovo.
Adăuga comentariu