Foto: tvzvezda.ru |
Potrivit unui sondaj de opinie publicat în Franţa, majoritatea europenilor se declară favorabilă suprimării acordurilor Schengen. Solicitanţii de azil se înmulţesc în Europa şi o opinie publică tot mai numeroasă se opune primirii lor.
Potrivit unui sondaj Ifop/Le Figaro, mai mult de jumătate dintre europeni vor să-şi controleze ei înşişi frontierele şi să pună capăt acordurilor Schengen. Astfel au opinat 53 % dintre germani, 63 % dintre britanici, iar în Franţa opoziţia este cea mai importantă: 7 francezi din 10 doresc anularea lor.
Contestatarii acordurilor Schengen provin din toate familiile politice: 53 % dintre simpatizanţii socialiştilor resping şi ei acordurile Schengen. În 2015, cererile de azil au crescut cu 58 % în Europa, în cursul primelor cinci luni ale anului. Potrivit sondajului, europenii resping masiv, de asemenea, repartizarea migranţilor prin cote, pe care ar intenţiona s-o impună Bruxelles-ul, scrie agerpres.
Adăuga comentariu