Foto : moldnews.md |
Decizia Parlamentului privind numirea Ecaterinei Burlacu în funcția de avocat al poporului pentru drepturile copilului a fost declarată neconstituțională. Magistrații Curții Constituționale s-au pronunțat pe marginea acestei hotărîri a Legislativului astăzi, în urma unei sesizări depuse de liberalul Anatol Șalaru, informează NOI.md.
Potrivit Curții, profesionalismul și notorietatea constituie două trăsături-cheie ale persoanei ce exercită funcția de avocat al poporului pentru drepturile copilului, iar în cazul dat aceste caracteristici lipsesc.
„Din analiza circumstanţelor particulare ale cauzei, Curtea nu a putut constata îndeplinirea condiției activității notorii în domeniul apărării și promovării drepturilor omului, în general, și a drepturilor copilului, în particular. Fără a nega calificările profesionale ale Ecaterinei Burlacu, Curtea a reţinut că experienţa din cadrul Direcției generale juridice a Secretariatului Parlamentului, chiar dacă e una de durată (10 ani), nu poate compensa neîndeplinirea cerinţei activităţii notorii în domeniul promovării și apărării drepturilor omului”, se arată în hotărîrea Curții.
În concluzie, Curtea a îndemnat Parlamentul să acționeze cu prudență în selectarea, evaluarea și numirea candidaților pentru funcția de avocat al poporului.
Precizăm că Ecaterina Burlacu a fost numită în funcția de avocat al poporului pentru drepturile copilului pe 3 iulie curent, cu votul a 70 de deputați din partea PLDM, PCRM, PD și PSRM. Aceasta a cîștigat concursul în fața contracandidatului său, Eugen Rusu.
Adăuga comentariu