X 
Transnistria stiri: 1449
Preşedintele stiri: 4074

Moody’s a retrogradat ratingul Moldovei de la stabil la negativ

4 aug. 2015,, 12:45   Economie
2982 1

Moody's снизило прогноз для Молдовы со стабильного на негативный
Foto: rusinform.net

Agenția internațională de rating „Moody's Investors Service” a retrogradat ratingul Republicii Moldova la obligațiile de stat de la stabil la negativ, însă l-a menținut la nivelul B3, informează NOI.md.

Principalii factori care au stat la baza deciziei au fost riscurile sporite pentru lichiditățile statului în contextul provocărilor politice, dar și incertitudinea din jurul implicării crizei din sectorul bancar asupra bunurilor administrate de stat. „Moody's” menționează că situația politică incertă, caracterizată prin schimbarea frecventă a componenței și conducerii Guvernului, a dus la întîrzierea semnării unui nou acord cu FMI, care la rîndul său a determinat creditorii să își suspende asistența financiară pentru Republica Moldova. Creditorii condiționează alocarea mijloacelor pentru susținerea bugetului prin semnarea unui nou program cu FMI. Potrivit „Moody's”, în pofida investirii unui nou guvern la Chișinău, nu este clar dacă acesta va reuși să coordoneze un nou program cu FMI și să îndeplinească cerințele privind reformele, deoarece anterior Moldova a avut cu FMI disensiuni privind politica bugetar-fiscală și financiară. Totodată, nu este încă clar, cum autoritățile vor soluționa criza din sistemul bancar și care va fi soarta celor trei bănci problematice – „Banca de Economii”, „Banca Sociala” și „Unibank”, care la sfîrșitul anului 2014 au fost implicate în scheme frauduloase de proporții.

Potrivit „Moody's”, menținerea nivelului B3 pentru Republica Moldova reflectă o serie de factori pozitivi, în pofida unor factori care justifică tendința negativă. În raport se subliniază că Moldova beneficia de o poziție fiscală puternică la sfîrșitul anului 2014, iar cota datoriei publice din PIB era de 24,8%, o limită favorabilă în comparație cu media de 48% a statelor de nivelul B. Mai mult, potrivit agenției „Moody’s”, capacitatea instituțională a Moldovei se îmbunătățește, de la un nivel foarte scăzut, așa cum arată indicatorii din 2011 oferiți de Banca Mondială. Semnarea Acordului de asociere cu UE în 2014 susține reformele instituționale, iar prin exporturi și investiții ajută Moldova să își îmbunătățească nivelul economic pe termen mediu.

„Moody’s” prognozează o creștere economică în Republica Moldova, în anul 2015, cu 1%, dat fiind impactul Rusiei, iar deficitul fiscal se așteaptă să se majoreze pînă la 5,3% din PIB. Potrivit estimărilor „Moody’s”, creșterea economic a Moldovei se va restabili în anul 2016, cînd va atinge 3%, datorită îmbunătățirii mediului extern și continuarea procesului de integrare cu UE.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce va duce decizia de a fuziona fizica, chimia și biologia într-o singură materie școlară?