Transnistria stiri: 1451
Preşedintele stiri: 4081

Controlorii de trafic aerian din Grecia, în grevă; Sute de zboruri au fost anulate

5 aug. 2015,, 19:00   Externe
3408 1

Foto: agerpres.ro

Sute de curse vor fi afectate, azi, de greva de avertisment a controlorilor de trafic aerian din Grecia. Niciun avion nu va decola sau ateriza în intervalul orelor 14:00-18:00, informează digi24.ro.

Printre zborurile anulate este şi unul al companiei Tarom, pe ruta Bucureşti - Salonic - Bucureşti.

Controlorii de trafic aerian din Grecia cer îmbunătăţirea sistemului şi sporirea numărului de angajaţi, după ce s-au plîns că ajută avioanele să aterizeze după ochi, din cauza tehnologiei depăşite de care dispun în prezent.

Greva vine în contextul negocierilor dintre reprezentanţii UE, BCE şi FMI cu autorităţile de la Atena privind condiţiile pentru acordarea celui de-al treilea pachet de asistenţă financiară, în valoare de pînă la 86 miliarde de euro. Negocierile tehnice sînt aşteptate să se finalizeze pe 12 august, iar acordul final pînă pe 18 august.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce va duce decizia de a fuziona fizica, chimia și biologia într-o singură materie școlară?