Foto: lenta.ru |
Turcia a confirmat marți o operațiune la sol a trupelor sale în nordul Irakului împotriva rebelilor kurzi, aflați la originea unui atac sângeros soldat cu uciderea a 16 soldați turci, și a dat asigurări că intervenția sa terestră este ''de scurtă durată'', relatează AFP. ''Forțele de securitate turcești au trecut frontiera în Irak în baza dreptului de urmărire ce-i vizează pe teroriștii PKK (Partidul Muncitorilor din Kurdistan) care au întreprins recentele atacuri'', a declarat pentru AFP o sursă guvernamentală turcă, care a ținut să-și păstreze anonimatul.
Președintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, a promis marți că ''nu va abandona țara teroriștilor'' după o serie de ambuscade sângeroase ale rebelilor PKK, soldate cu moartea a 30 de polițiști și soldați în sud-estul țării.
''N-am abandonat și nu vom abandona această nație unor trei sau cinci teroriști'', a declarat Erdogan într-un discurs televizat la Ankara.
Adăuga comentariu