Arşiţa stiri: 232
Transnistria stiri: 1421
Preşedintele stiri: 4130

Streleț: Acuzațiile guvernatorului sînt neîntemeiate

21 sep. 2015,, 17:01   Economie
5590 15

Streleț: Acuzațiile guvernatorului sînt neîntemeiate
Фото: noi.md

Premierul Valeriu Streleț respinge acuzațiile guvernatorului BNM, Dorin Drăguțanu, potrivit cărora premierul ar fi încercat să împiedice desfășurarea celei de-a doua faze de investigații în cazul fraudelor bancare. La rîndul său, Streleț a declarat că anume conduita guvernatorului ar putea periclita semnarea contractului cu compania „Kroll”, în vederea continuării anchetei, informează NOI.md.

„Această bizară acuzație precum că Guvernul nu și-ar dori investigarea fraudelor din sistemul bancar este totalmente lipsită de temei, din cauză că, chiar a doua zi de mandat, am solicitat convocarea Comitetului Naţional pentru Stabilitate Financiară, pentru anunțarea licitației. Din cîte am fost informat, negocierile cu «Kroll» au avut loc și au fost de succes, compromisul a fost atins”, a spus Streleț.

„Anume conduita domnului guvernator, care într-un moment crucial cînd urma a fi semnat contractul cu compania, dînsul își declină împuternicirile, acest lucru poate fi un factor de tărăgănare a semnării contractului și demarării anchetei”, a adăugat Streleț.

Șeful executivului neagă că Guvernul ar fi dat indicații în afara cadrului legal BNM-ului sau că asupra instituției s-ar fi exercitat presiuni politice, așa cum a afirmat guvernatorul.

„Invocatele atitudini de a dicta Băncii Naționale ce să facă, cum să procedeze într-un caz sau altul, nu-și au suportul legitim. Noi putem să probăm că nu am dat indicații sau nu am solicitat anumite acțiuni BNM-ului, care ar veni în contradicție cu statutul acestei instituții. Să invoci că guvernul vine să dea indicații este cel puțin neserios”, a precizat premierul.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Pe 31 august, în Moldova este sărbătorită în mod tradițional Ziua Limbii de Stat. Cum să păstrăm limba maternă, în condițiile globalizării și creșterii popularității limbilor străine?
Caii moldovenești, în centrul unui scandalСандуляк Владислав