X 
Transnistria stiri: 1451
Preşedintele stiri: 4081

Plahotniuc renunţă la calitatea de membru şi prim-vicepreşedinte PD

15 oct. 2015,, 19:09   Politică
10369 8

Foto: noi.md

Vladimir Plahotniuc s-a autosuspendat din funcţia de prim-vicepreşedinte al Partidului Democrat din Moldova.

„Având în vedere necesitatea ca ancheta în cazul BEM să fie în afara oricăror suspiciuni legate de eventuale influenţe externe a instituţiilor de drept, dar având în vedere şi acuzaţiile care mi se aduc, chiar daca nu au fost niciodată probate şi sunt nefondate, consider că este oportun să mă autosuspend din funcția de prim-vicepreşedinte al Partidului Democrat din Moldova”, scrie Plahotniuc pe pagina sa de socializare.

De asemenea, Plahotniuc anunţă că se autosuspendă din calitatea de membru de partid, până la clarificarea anchetei în cazul BEM.

„Nu am avut niciodată vreo implicare în acest caz, dar consider că e important ca în acest moment să fac acest demers, pentru a nu lăsa campaniile de manipulare să afecteze activitatea instituțiilor de drept, dar și imaginea partidului din care fac parte”, declară Plahotniuc.

Potrivit acestuia, „de responsabilitatea partidelor alianței depinde evitarea alegerilor anticipate și intrarea într-o criza politică extrem de complicată”. Parlamentul i-a retras joi imunitatea parlamentară liderului PLDM Vladimir Filat. Acesta este acuzat de complicitate la fraudele bancare de la Banca de Economii a Moldovei.

Filat se află acum la CNA, unde se pregătesc actele procedurale privind reţinerea lui în izolatorul CNA pentru 72 de ore.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce va duce decizia de a fuziona fizica, chimia și biologia într-o singură materie școlară?