Foto: moldpres.md |
În jur de 300 de mii de arbori şi arbuşti urmează să fie plantaţi pe teritoriul R. Moldova în cadrul Zilei Naţionale de Înverzire a Plaiului „Un arbore pentru dăinuirea noastră”, marcată în acest an la 31 octombrie, informează MOLDPRES.
În scopul asigurării desfăşurării eficiente a evenimentului, Guvernul a aprobat un Plan de acţiuni privind lucrările de înverzire. Conform acestuia, este planificată extinderea suprafeţelor cu vegetaţie forestieră pe o suprafaţă de 2500 de hectare. Totodată, urmează să fie create culturi silvice în fondul forestier naţional pe o suprafaţă de 548 hectare.
Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor va asigura executarea lucrărilor de plantare a arborilor şi arbuştilor în perdelele forestiere de protecţie a traseelor auto şi căilor ferate.
La solicitarea autorităţilor publice, Agenţia „Moldsilva” va pune la dispoziţie materialul săditor necesar pentru desfăşurarea Zilei Naţionale de Înverzire a Plaiului. Organizarea campaniei în localităţile ţării va fi efectuată de administraţiile publice locale de nivelul I şi II.
Ziua Naţională de Înverzire a Plaiului „Un arbore pentru dăinuirea noastră” a fost instituită prin decret prezidenţial în anul 1995.
Adăuga comentariu