Foto: pan.md |
Politicianul și-a îndemnat simpatizanții să se alăture acestei acțiuni, notează NOI.md.
„Este nevoie ca la protest să vină toată țara pentru a pune punct acestui regim”, a comentat Usatîi.
Și fostul deputat comunist Grigore Petrenco, aflat în arest la domiciliu, și-a exprimat suportul pentru această manifestație.
„Protestul din 24 aprilie trebuie să fie al întregului popor, indiferent cine sîntem, ce limbă vorbim și ce viziuni politice avem”, a scris Petrenco pe o rețea de socializare.
Precizăm că membrii Platformei „Demnitate și Adevăr” au decis să reia protestele după ce, săptămîna trecută, Comisia Electorală Centrală a respins inițiativa privind organizarea unui referendum. Deși grupul de inițiativă a prezentat circa 400 de mii de semnături în favoarea desfășurării plebiscitului, membrii CEC au argumentat că nu a fost asigurat pragul minim de cîte 20 de mii de semnături din cel puțin jumătate din unitățile administrative de nivelul doi.
Adăuga comentariu