Foto: youtube.com |
Este vorba de piesa „Părinții”, iar potrivit artistului, ceea ce s-a reușit pe final este ceva mai deosebit în comparație cu ce a făcut pînă acum, relatează Noi.md.
În videoclipul lansat apar doar imaginile pictate pe nisip, interpretul fiind prezent doar cu vocea. „Era inițial conceput ceva mai deosebit. Este vorba despre pictorul originar din Tighina Chiril Sarsacov. El are o tehnică a sa de mînuire a nisipului”, a menționat Vitalie Dani.
„A fost și pentru mine o surpriză să-l lansăm acum în Săptămîna Mare. Mi-aș dori ca cei care îl vor privi să fie, oarecum atinși, mișcați de acest videoclip. Este o melodie dedicată părinților și mereu ne-am gîndit cum am putea pune în imagine această temă”, a mai adăugat artistul.
Ideea videoclipului aparține interpretului, iar ceea ce a reușit să se realizare pînă la final, a întrecut așteptările acestuia.
Adăuga comentariu