Procuratura Generală vine cu unele precizări referitoare la desfășurarea anchetei pe marginea furtului miliardului, transmite NOI.md.
Potrivit instituției, în cadrul cauzelor penale instrumentate de Procuratura Anticorupţie pe subiectul dat, au fost create grupuri de urmărire penală formate din procurori, ofiţeri de urmărire penală şi ofiţeri de investigaţii din cadrul Centrului Naţional Anticorupţie.
Totodată, potrivit sursei, ținînd cont de caracterul transfrontalier al fraudei bancare investigate, s-a impus necesitatea colaborării interstatale în domeniul asistenţei juridice internaţionale în materie penală, în acest sens fiind expediate cereri de comisii rogatorii pe adresa autorităţilor competente din alte state şi anume: Letonia, Statele Unite ale Americii, Ucraina şi altele.
În cadrul executării comisiilor rogatorii expediate, cu concursul reprezentanţilor Serviciului de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor din Letonia, FBI şi Departamentului de Justiţie a SUA au fost obţinute informaţii relevante care au permis avansarea semnificativă a anchetei şi, ca urmare, deferirea justiţiei a unei cauze penale precum şi finalizarea, în termeni proximi, a urmăririi penale pe celelalte cauze penale aflate în procedură.
„Un factor important care a permis administrarea probatoriului pe caz în termeni restrînşi îl reprezintă şi colaborarea Procuraturii anticorupţie cu reprezentanţii companiei KROLL, care au constat în schimbul permanent de informaţii relevante cazului şi şedinţe comune care au generat selectarea eficientă şi corectă a tacticilor de investigare”, susține sursa citată.
Procuratura Anticorupţie specifică că va continua şi va aprofunda activităţile de colaborare internaţională deja demarate cu autorităţile din statele prenotate, în scopul cercetării multilaterale, obiective şi complete a circumstanţelor comiterii infracţiunii. Instituția face apel către toți cei care dețin informații în privința ”furtului secolului” să fie transparenți și să ajute la investigarea anchetei prin declarații sincere.
Молдова, можешь спать спокойно, миллиарда при таком раследовании не увидишь. Жалко что у нас в стране нет професионалов, а одни взяточники-кумовья, и говорить о чести, совести можно было только в тоталитарном Советском режиме. в независимой Молдове таких слов не приемлют.
а что кто-то еще верит?! чем больше ищут,чем больше стран-тем больше можете спать спокойно... денег вы не увидите. да и предположим найдут-тут же новый владелец появится
Cum considerați : Stabilirea supremației legilor si a altor documente al EU asupra legislatiei interne a Republicii Moldova se referă la problema privind caracterul suveran și independent al statului moldovenesc?
Adăuga comentariu