Transnistria stiri: 1408
Preşedintele stiri: 4073

Comerțul stradal va fi sancționat mai aspru

22 iul. 2016,, 14:49   Societate
5169 3

Foto: chisinaucentru.md

Comerțul neautorizat desfășurat de persoanele fizice va fi sancționat cu o amendă de pînă la 2000 de lei, iar în cazul depistării sistematice a acestei încălcări, marfa va fi confiscată, notează NOI.md.


În cazul persoanelor juridice amenzile se vor ridica pînă la 8000 de lei. Prevederile se regăsesc într-un proiect de lege elaborat de PL. Documentul mai prevede că dreptul de constatare și aplicare a sancțiunilor în cazul comerțului neautorizat va reveni reprezentanților administrației publice locale, și nu doar poliției.

„Dezordinea de pe străzile din țară este pusă pe seama autorităților publice locale, dar posibilitatea de a lua măsuri de contracarare a acestor acțiuni ține de competența altor agenți constatatori. Fenomenul comerțului neautorizat a căpătat un caracter organizat, iar organizatorii acestuia sînt de fapt agenții economici care se eschivează de la plata taxelor cuvenite în bugetul administrațiilor locale. Amenda este infimă pentru acest tip de contravenție”, a explicat unul dintre autorii proiectului, deputatul PL Roman Boțan.

Inițiativa mai prevede că cheltuielile pentru transportarea și depozitarea mărfurilor confiscate vor fi suportate tot de contravenient.

Mai mulți deputați au declarat însă că proiectul conține prevederi inaplicabile și le-a sugerat autorilor să-l îmbunătățească pentru lectura a doua.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce va duce decizia de a fuziona fizica, chimia și biologia într-o singură materie școlară?