Foto: independent.md |
Militari ai Grupului Operativ al Trupelor Ruse (GOTR), alături de soldați din cadrul așa-zisului minister al apărării de la Tiraspol, s-au antrenat în cadrul unor exerciții militare de combatere a terorismului în localitatea Blijnii Hutor din raionul Slobozia.
În timpul aplicațiilor sunt simulate situații reale, localnicii fiind avertizați despre acest lucru.
Anterior, trupele ruseşti staţionate în regiunea separatistă Transnistria au efectuat ample antrenamente militare, folosind „armament de ultimă oră pentru a nimici şi cuceri poziţiilor inamice”.
Participanții la exerciții au identificat și au anihilat „o gașcă de extremiști aflați pe malurile Nistrului”, iar pentru acțiuni au fost mobilizate vehicule blindate care să traverseze râul și să transporte infanterie.
Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene a calificat acțiunile ca fiind sfidătoare şi inadmisibile.
Adăuga comentariu