Mirosul neplăcut de la periferia capitalei devine tot mai pronunţat, mai ales, pe vreme caniculară. Staţia de epurare din capitală ar putea intra în reparaţii abia peste un an,în condiţiile când autorităţile vor ajusta tarifele la apă, relatează Mesager.
De șapte ani sacii din geotextil sunt cei care îi scapă pe chişinăuieni de mirosul neplăcut. Totuşi nu în totalitate şi asta pentru că deşi sunt plini aceştia sunt schimbaţi doar în perioada rece a anului.
Locuitorii din preajmă spun că le este greu să lupte cu mirosul îngrozitor, în special, când afară sunt peste 30 de Celsius.
În primăvara acestui an, autorităţile locale au lansat o licitaţie în vederea stabilirii firmei ce se va ocupa de modernizarea Staţiei de epurare. Numele acesteia se va afla însă abia la sfârșitul lunii septembrie.
Pentru lucrări vor fi cheltuite circa 26 de milioane de euro. Banii vor parveni din creditul contractat de către „Apă-Canal Chişinău” de la BERD şi BEI, în valoare totală de 64 de milioane de euro, dintre care 14 milioane sub formă de grant. În cazul în care nu vor fi îndeplinite condiţiile creditorilor, există un mare risc să nu vedem aceşti bani.
Modernizarea Staţiei de epurare presupune instalarea unei linii de tratare a nămolului cu deshidratare mecanică de tip închis. Acest fapt ar duce la dispariţia în totalitate a mirosului neplăcut. Mai mult, în urma procesării nămolului se va putea obţine biogaz.
Staţia de epurare a fost construită în anul 1968. De atunci nu au fost făcute reparaţii capitale, acum 14 ani fiind schimbat doar sistemul de aerare a apei.
вместо неприятного запаха и вредных выхлопов 18 aug. 2016,, 14:36
+0-0
Японский город Фукуока сумел первым получить водород из канализационных стоков и использовать его в качестве топлива для автомобилей. В разработке технологии, проектировании и строительстве принимали участие Toyota и Mitsubishi, а также Университет Кюсю (Kyushu University), которые подключились к проекту после того, как заводу сточных вод были выделены инвестиции в размере 12 млн. долларов США... http://avtomaniya.com/site/publication-full/13046
pentru cine primăria a conservat nămolul puturos? 18 aug. 2016,, 16:23
+0-0
Dacă am fi avut un primar gospodar Chisinăul ar fi devenit un oraș ecologic și civilizat. Proiectul de obținere a biogazul e de prin anul 2000 pare-se. Rezultate nu sunt. Căte credite cu el sau "consumat" nu mai știe nimenea. Asta nu miroase bine: Parcă-i un WC în curte. Dacă mă-ntrebaţi pe mine, Bine nu miroase... pute!
Если сложить все деньги которые потратили на наши очистные за последние 25 лет то они давно должны быть сделаны из золота а не из г-на.А с дркгой стороны как говорят;Где живем -тем и пахнем!
что заслуживает то и имеем и не нужно валить на дорина. это обычный запах руского мира, в котором продолжаем находиться. весь аиатско таежный союз так пахнет. усидеть задом на двух стульях не получается как оказывается. вывод: иметь ответственность за свою страну, за власть которую выбираешь, за партииусатого и додона, которые гадят нам и забивают очистные. в ейропе почему то нет такого запаха, при том что они не такие святые и сакральны. и деньги на устранение и обновление очистных почему то запад выделяет.
Cum considerați : Stabilirea supremației legilor si a altor documente al EU asupra legislatiei interne a Republicii Moldova se referă la problema privind caracterul suveran și independent al statului moldovenesc?
Adăuga comentariu