Foto: europaliberă.org |
Acesta a remarcat astăzi, în cadrul unor dezbateri publice privind Acordul cu FMI, că guvernarea nu mai are cîmp de manevră, așa cum a avut înainte și după alegerile parlamentare din 2014.
„Ne uităm la această guvernare, care gîfîe și abia se ține pe picioare, dar care anunță reforme extraordinar de complicate, pe care de-a lungul anilor nu le-a implementat. Aceste reforme anunțate în avans de guvernare se vor regăsi cu siguranță în Acordul cu FMI, ceea ce nu au făcut în ultimii ani în situații relativ bune pentru țara noastră. Știm că guvernanții, în ajun de alegerile parlamentare din 2014, în genere nu au fost interesați să aibă relații cu FMI pentru ca să aibă mîinile dezlegate după ce și-au obținut mandatul. Ulterior au avut altă problemă – furtul miliardului și efectele acestuia. Actualul partid de la putere a avut nevoie să curețe scena politică de cei pe care i-a transformat în țapi ispășitori. Nu era timpul să facă reforme sau să negocieze cu FMI”, a explicat Boțan.
Directorul Asociației ADEPT mai este de părere că printre condițiile FMI se vor regăsi reforma sistemului bancar, optimizarea cheltuielilor bugetare și mărirea vîrstei de pensionare.
„Surpriza pentru noi cetățenii va veni atunci cînd guvernanții noștri, strînși la perete, vor trebui să accepte cele mai dure condiții și să înceapă să implementeze reforme. Aceasta va fi plata pentru ce au făcut ei în ultimii șapte ani”, a punctat Igor Boțan.
Adăuga comentariu