Transnistria mizează pe ajutorul OSCE în soluţionarea problemei livrării mărfurilor de import pe cale ferată.
O declarație în acest sens a făcut luni ministrul Afacerilor Externe al autoproclamatei RMN, Vitali Ignatiev, în cadrul unei întrevederi la Tiraspol cu şeful Misiunii OSCE în Moldova, Michael Scanlan.
Potrivit site-ului ministerului transnistrean, Ignatiev a spus că "acţiunile unilaterale ale Moldovei şi Ucrainei privind modificarea schemei de livrare în Transnistria a mărfurilor de import, inclusiv a carburanţilor, pe cale ferată contravine prevederilor Hotărîrii protocolare în vigoare privind Principiile reluării depline a comunicaţiei feroviare marfare prin teritoriul Transnistriei.
Potrivit diplomatului, "activitatea sistematică privind soluţionarea problemei feroviare este împiedicată de practica refuzării regulate de către partea moldovenească a dialogului la diferite niveluri"
În cadrul întrevederii au fost abordate şi alte "aspecte actuale ale procesului de negocieri". Părţile au discutat "unii parametri ai vizitei apropiate a reprezentantului special al preşedintelui în exerciţiu al OSCE, Cord Heinrich Meier-Klodt."
007 а ты за них не переживай.. как ты говоришь может и молдавские поезда развернуть обратно..и будете ездить кишинев-страшены....все понятно? или думаешь не способов вам хвост прищемить? мульон способов..лучше поверь чем проверь-это тебе совет
Adăuga comentariu