Foto: noi.md |
În acest context, cei din urmă constată cu regret că problema cinematografelor din Chișinău este mult mai gravă decît pare la prima vedere, notează NOI.md.
Dezbaterea subiectului „Gaudeamus” ar putea fi doar pornirea unei ”răscoale” a cineaștilor în privința recuperării a ceea ce a mai rămas din cinematografia moldovenească.
Într-un interviu pentru NOI.md, regizorul și președintele Asociației Cineaștilor Independenți din Republica Moldova, Dumitru Grosei, a afirmat că e timpul ca cineaștii din țară să bată alarma atîta timp cît cinematografia autohtonă încă nu s-a prăbușit definitiv. Zilnic, cinematografele din Chișinău, care cîndva adunau sute de spectatori, sînt fie demolate, fie transformate în restaurante și baruri sau, și mai rău, lăsate în paragină.
„Cel mai important cinematograf, cel mai frumos, cel mai dotat – «Moscova» - a intrat în posesia unui teatru. Unde erau cineaștii consacrați atunci?! Cinematograful «Biruința», unde erau trei săli, trei sferturi din el au fost înstrăinate, iar acum acolo sînt restaurante. Cinematograful «Flacăra», care astăzi nu mai există, fiind transformat în piață… Cinematografele «Iskra», «Șipca», «Chișinău» - în prezent se află în paragină, de ce nimeni nu vorbește de ele?! Acestea sînt întrebările care mi le pun mie, cum a fost posibil să se întîmple așa?! Propun să declanșăm împreună cu toți cineaștii interesați o răscoală, să aflăm cum au fost posibile aceste înstrăinări”, a declarat Dumitru Grosei.
Totodată, regizorul susține că există soluții de salvare a cinematografelor care încă sînt în stare de a fi reparate, trebuie doar voință.
Adăuga comentariu