În Moldova vînzarea, importul, fapricarea şi exportul imitaţiilor de produse alimentare vor fi interzise din 1 aprilie 2017, comunică NOI.md.
Acest lucru este prevăzut de Reglementările tehnice privind imitaţiile de produse alimentare, aprobate de guvern, care pun în pericol sănătatea şi siguranţa consumatorilor. Documentul a fost publicat în Monitorul Oficial şi va intra în vigoare de la 1 aprilie 2017.
Reglementările stabilesc cerinţele în scopul interzicerii comercializării, importului, fabricării şi exportului de imitaţii de produse alimentare pentru asigurarea unui nivel înalt de protecţie a intereselor publice, precum şi a sănătăţii şi siguranţei consumatorilor, îndeosebi a copiilor.
Reglementările tehnice se aplică la imitaţiile de produse alimentare, pe care după formă, miros, culoare, aspect, ambalaj, etichetă, volum sau dimensiuni, consumatorii, îndeosebi copiii, le pot confunda cu produsele alimentare şi ulterior le pot pune în gură, suge sau înghiţi, ceea ce se poate solda cu sufocare, intoxicare, iritație, perforații sau obstrucție ale tractului gastro-intestinal.
Organul, responsabil de controlul asupra respectării actualelor Reglementări tehnice, este Agenţia pentru Protecţia Drepturilor Consumatorilor.
А ночному правительству нужны деньги. Это до чего дожили, что это правительство крышует производителей молочной продукции, которые производят "молочные" продукты, в полтора раза превышающие количество молока производимого в Молдове!!! То же самое происходит и в производстве мясных продуктов. Как колбаса может в два раза быть дешевле мяса?!
Cum considerați : Stabilirea supremației legilor si a altor documente al EU asupra legislatiei interne a Republicii Moldova se referă la problema privind caracterul suveran și independent al statului moldovenesc?
Adăuga comentariu