Confruntările au avut loc în interiorul perimetrului de securitate stabilit de poliţie, cînd zeci de manifestanţi au încercat să iasă din acest perimetru pentru a ajunge la reşedinţa preşedintelui Emmanuel Macron, a cărui demisie au cerut-o prin sloganuri şi pancarte, transmite Știri.md cu referire la Antena3.
Autorităţile franceze interziseseră adunările în proximitatea Palatului Elysée, şi semnalaseră Champ-de-Mars, situat în faţa Turnului Eiffel, drept loc permis pentru protest.
Însă reprezentanţii mişcării, care a început ca un protest împotriva creşterii impozitelor la carburant, dar s-a diversificat pe zi ce trece, au respins acest punct de adunare şi au cerut să se poată apropia de reşedinţa lui Macron. Solicitare căruia i-au dat curs sute de ''veste galbene'', care au folosit mobilier urban pe care l-au lansat împotriva forţelor de ordine care stabiliseră un cordon de securitate.
Autorităţile franceze au indicat că între manifestanţi s-ar fi putut infiltra grupuri de extremă dreapta pentru a radicaliza protestul. Răspunsul forţelor de securitate a venit sub formă de gaze lacrimogene şi folosirea unui tun cu apă, ceea ce a provocat scene extrem de tensionate.
Protestul a fost iniţiat de membri ai societăţii civile, care au îndemnat pe reţele de socializare la acţiuni contra creşterii preţului carburanţilor.
Adăuga comentariu