Măsura preventivă a fost prelungită, după decizia de astăzi, 14 aprilie, a Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani, la solicitarea procurorilor.
„Măsura preventivă a fost prelungită”, a declarat pentru UNIMEDIA, Violina Moraru, consultant al Procurorului, responsabil de comunicare cu mass-media.
Săptămîna trecută, Procuratura municipiului Chișinău a anunțat că a terminat urmărirea penală și a expediat în instanța de judecată cauza penală pe faptul accidentului rutier de la Stăuceni, care a cauzat decesul lui Valerian, campionul la ciclism de doar 12 ani. Învinuitul nu și-a recunoscut vina în comiterea faptei incriminate.
La 21 februarie, în jurul orei 17.00, doi biciclişti minori, Valerian și prietenul său, David, au fost loviţi de o maşină, pe traseul care leagă capitala de comuna Stăuceni. În urma impactului, copiii au fost transportați la spital.
La 23 februarie, șoferul care a lovit cei doi copii la Stăuceni, campionul și vicecampionul țării la ciclism, a fost plasat în arest preventiv. Decizia a fost pronunțată de magistrații Judecătoriei Ciocana.
La 24 februarie, Valerian s-a stins din viață, după 2 zile în comă.
Adăuga comentariu