Potrivit Infotag cu referire la serviciul de presă al instituţiei, despre aceasta a declarat ministrul Agriculturii, Vladimir Bolea, în cadrul unei întrvederi cu un grup de producători agricoli din UTA Găgăuzia.
Subiectul principal a dialogului a fost dificultăţile cu care se confruntă fermierii în condiţii de secetă.Potrivit ministrului, pentru a veni în sprijinul producătorilor agricoli, se analizează posibilitatea rambursării sumei TVA şi neaplicarea penalizărilor în cazul restanţelor la plata impozitelor.
"Pe lîngă acestea, am avut discuţii cu instituţiile financiare, cu Banca Naţională a Moldovei şi cu furnizorii de inputuri ca să vină în întîmpinarea clienţilor care se confruntă cu dificultăţi la onorarea obligaţiilor la credite", a subliniat Bolea.
Agricultorii au mai declarat că, iniţiază să dezvolte afaceri cu legume în seră după tehnologii avansate, însă accesul la apă este limitat.
În acest sens, Vladimir Bolea a declarat că, în scopul "sporirii activităţilor agricultorilor, va fi elaborată o lege specială care va facilita dezvoltarea parteneriatelor între agricultori şi proprietarii/arendaşii bazinelor acvatice pentru utilizarea apei în scopuri de irigare".
Adăuga comentariu