Glavan afirmă că pacienții depuneau plângeri pe faptul că trebuiau să aștepte luni întregi o investigație tomografică, iar când cei responsabili verificau listele de așteptare constatau că programările sunt pentru cel mult două săptămâni înainte.
„Pacienții se plângeau că lor li se spunea că trebuie să aștepte șase luni sau să plătească, dacă vor „în regim de urgență”,scrie Glavan.O soluție ar fi, potrivit ex-ministrei, implemetarea sistemului informațional integrat în sănătate.
Doar că „inițiativa se ciocneste de o oponență fără precendent din partea unor funcționari de nivel mediu din multe instituții ale statului, dar și din partea unora din “schema de sistem” care și-au transformat locurile de muncă din instituțiile publice, în afaceri private...”, mai spune Ruxanda Glavan.
CNA şi procurorii anticorupţie au descins și la Institutul Mamei şi Copilului. Operațiunea s-a soldat cu reținerera a patru lucrători medicali printre care și șeful secției, Nicolae Doni. Potrivit materialelor cauzei, acesta ar fi organizat o schemă de estorcare de bani de la pacienţi, prin intermediul angajaţilor săi. Banii ar fi fost pretinşi de la persoanele care erau supuse investigaţiilor în regim prioritar, fără programare prealabilă.
O schemă asemănătoare a fost documentată și la Cnetrul Republican de Diagnosticare Medicală. Operațiunea de acolo s-a soldat cu reținerera a 7 persoane printre care și șeful secției radiologie si tomografie computerizata, Silviu Condrea.
Adăuga comentariu