În momentul în care bolnavii ajung la terapie intensivă, ei prezintă o formă de pneumonie severă, care afectează ambii plămâni. Conform Organizației Mondiale a Sănătății, aceasta este cea mai dureroasă consecință a bolii.
Spre deosebire de alte afecțiunii respiratorii, coronavirusul se agravează brusc, după aproximativ 7 zile de simptome ușoare. În majoritatea cazurilor, apare un sindrom de detresă respiratorie acută (SDRA). În acele momente, plămînii nu mai furnizează suficient oxigen pentru organele vitale și este nevoie de ventilare artificială.
„În încercarea de a distruge virusul, celulele sistemului imunitar eliberează substanțe numite citokine, în special proteaze care digeră și țesuturile normale ale plămânilor. Descărcarea acestei furtuni de citokine lezează atât capilarele pulmonare, cît și săculeții alveolari la nivelul cărora au loc schimburile gazoase (intrarea oxigenului în sânge și eliminarea bioxidului de carbon din sânge).
Alveolele practic sunt inundate cu lichid din capilare (infiltrat inflamator) și nu-și mai pot îndeplini rolul de schimb gazos. În lipsa oxigenului, care este vital pentru supraviețuire, întreg organismul suferă și se ajunge la insuficiență multiplă de organe și șoc cu risc major de deces. În această situație este foarte important ca organismul să fie ajutat prin livrarea de oxigen în căile respiratorii”,a explicat pentru HotNews.ro dr. Maria Dede, medic specialist pneumologie.
Cu alte cuvinte, situația se agravează rapid, fără să te aștepți.În timp ce crezi că ai putea suferi de o formă de gripă, aceasta se transformă brusc într-o pneumonie care îți pune plămînii în pioneze. Avînd în vedere numărul de cazuri, este mai important ca niciodată să te protejezi.
Adăuga comentariu